joi, 22 octombrie 2020 - 17:40

Andreea Paul îl face “gunoi” pe Victor Ponta, la o zi după ce a stat cu el pe aceeași scenă

Programele candidaților PNL Buzău la alegerile parlamentare

Candidații organizației județene Buzău a Partidului Națio­nal Liberal au depus, ieri, la Biroul Electoral Județean, dosarele în vederea participării la alegerile parlamentare din 6...

Două localități din Cluj, la un pas de carantina totală

Autoritățile din Cluj propun intrarea în carantină a localităților Sic și Săvădisla, o decizie în acest sens urmând să fie luată joi seara, în...

Revoltă în PSD după ce fiul lui Cristian Popescu Piedone a fost impus pe listele pentru parlamentare

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, s-a declarat revoltat de impunerea de la centru pe un loc eligibil pe...

„Este pandemia secolului. Toate sistemele medicale din lume au clacat”

Managerul Institutului Matei Balș, medicul Adrian Streinu Cercel, susține că pandemia va mai dura încă 2 ani, iar soluția pentru a face față crizei...

Andreea Paul_Sambra Oilor

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul s-a lansat, luni, într-un atac la adresa premierului Victor Ponta, președinte PSD, folosind un limbaj de maidan, după modelul deja consacrat de Traian Băsescu. Într-o conferință de presă susținută la finalul ședinței Biroului Permanent Național (BPN) al PDL, Andreea Paul a susținut că Victor Ponta este “un gunoi” şi că, dacă românii nu se trezesc rapid, “gunoiul va fi preşedintele ţării”.

Prim-vicepreşedintele PDL a făcut această declaraţie după ce a criticat manifestarea de la Sâmbra Oilor organizată de PSD, arătându-se nemulţumită de faptul că sătmărenii “au fost obligaţi să participe la Sâmbra Oilor, la cea mai frunoasă sărbătoare câmpenească, de echipa PSD şi de premierul Victor Ponta”.

Andreea Paul a urcat însă pe scenă, alături de Victor Ponta, la manifestarea de la Sâmbra Oilor. Întrebată de ce a făcut asta dacă nu a fost de acord cu ce s-a întâmplat acolo, Andreea Paul a răspuns sec: “Am urcat pe scenă, pentru că au venit oameni la mine acasă, sunt deputat de Ţara Oaşului“.

Trag un semnal de alarmă transmis de către sătmăreni, care au fost obligaţi să participe la Sâmbra Oilor, la cea mai frumoasă sărbătoare câmpenească, de echipa PSD şi de premierul Victor Ponta. Ei au fost căraţi cu autocarele alături de copii care nu au drept de vot pentru a susţine mafia roşie care a participat la Sâmbra Oilor. Este revoltător că această Sâmbră a Oilor a fost politizată până la refuzul total al democraţiei“, a afirmat Andreea Paul. Ea a adăugat că “totalitarismul” a fost adus la Sâmbra Oilor şi a criticat faptul că economia se prăbuşeşte.

Toate acţiunile, vorbele şi faptele premierului Victor Ponta au dus la o singură concluzie: premierul Ponta este un gunoi. Rezultatul va fi unul singur: la ceea ce se întâmplă astăzi în politica românească, dacă românii nu se trezesc rapid, gunoiul va fi preşedintele ţării.

Andreea Paul

prim-vicepreședinte PDL

R.D.

Șerban Nicolae a demisionat din PSD: Am fost tras pe tușă că așa vor adversarii politici

Senatorul Șerban Nicolae a decis să demsioneze din PSD, după ce nu a fost pus pe lista pentru alegerile parlamentare. Șerban Nicolae susține că el...

CCR se pronunță azi pe conflictul dintre Parlament și Parchetul General, în cazul dosarului deschis lui Tăriceanu

Curtea Constituţională a României s-ar putea pronunţa, astăzi, pe cererea de soluţionare a unui conflict juridic dintre Senat şi Parchetul de pe lângă Înalta...

Guvernul face angajări, în timp ce închide locuri de muncă în mediul privat

În plină criză economică și socială, care a dus la închiderea de zecii de mii de locuri de muncă, în sistemul public angajările pe...

Statul a distribuit doar 1,6% din măștile produse de utilajul de 1 milion de euro inaugurat cu fast de Orban

Doar 60.000 măști au fost distribuite din cele produse de utilajul de 1.000.000 euro, inaugurat cu mare fast de Orban. De ce s-au livrat...

Conducerea PSD a invalidat lista lui Oprișan. Liderul de la Vrancea: „Ciolacu nu e stăpân”

Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, marți, să invalideze lista candidaților PSD Vrancea la alegerile parlamenare, au declarat surse social-democrate pentru ȘTIRIPESURSE.RO. Marian Oprişan...