19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:53
No menu items!

ANCOM: Numărul de abonamente de telefonie mobilă a depășit pentru prima dată numărul de cartele preplătite active

spot_img
În 2016, numărul de abonamente la serviciile de telefonie mobilă a fost mai mare decât numărul de cartele preplătite active, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) .
La sfârșitul anului 2016, România avea 22,9 milioane de utilizatori activi de servicii de telefonie mobilă (în scădere cu 1% față de sfârșitul anului 2015), dintre care 11,5 milioane (+ 8%) erau utilizatori pe bază de abonament și 11,4 milioane (- 9%) utilizatori pe bază de cartele preplătite active.
Creșterea numărului de abonamente se datorează, în principal, utilizatorilor persoane fizice care preferă acest tip de acces la serviciile de telefonie mobilă, numărul acestora înregistrând o creștere cu 11% în anul 2016, la 8,6 milioane. Rata de penetrare la nivelul populației a cartelelor SIM active pentru serviciile de telefonie mobilă a ajuns la 116% la finele anului 2016.
Deși numărul total de utilizatori activi ai acestui serviciu a scăzut ușor, traficul total de voce (exclusiv roaming internațional) efectuat de aceștia a crescut anul trecut față de 2015 cu 2%, la aproape 70,6 miliarde de minute. Doar traficul în rețelele mobile proprii a înregistrat o scădere de 10%, la 44 miliarde de minute, celelalte categorii de trafic înregistrând creșteri în anul 2016: traficul către alte rețele de telefonie mobile – 36%, la 20,3 miliarde de minute, traficul către rețele din afara României – 10%, la 4,1 miliarde de minute și, respectiv, traficul către rețelele fixe – 4%, la 2,3 miliarde de minute. Numărul total de mesaje SMS a scăzut în anul 2016 cu 10%, la 18 miliarde de mesaje, cel mai probabil ca urmare a utilizării tot mai intense a altor mijloace de transmitere a mesajelor instant.
Durata medie a unui apel realizat prin intermediul rețelelor publice mobile (exclusiv roaming internațional) a crescut în anul 2016 la 2 minute și 37 de secunde, iar traficul de voce efectuat de un utilizator activ într-o lună a fost în medie de 4 ore și 17 minute, cu 4 minute mai mult decât în anul 2015. Totodată, un utilizator a transmis, în medie, 67 de mesaje SMS într-o lună.
În ceea ce privește serviciile de roaming internațional, traficul de voce a continuat să înregistreze și pe parcursul anului 2016 o creștere semnificativă, de 56%, la 1,6 miliarde de minute (din care 0,5 miliarde reprezintă apelurile efectuate și 1,1 miliarde apelurile primite), în timp ce traficul de mesaje SMS trimise în roaming a înregistrat o creștere anuală de 16%, la 151 milioane de mesaje. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de serviciile de date utilizate în roaming, de 59%, până la 967 TB în 2016, de la 607 TB în 2015. Gradul de utilizare a telefoniei fixe a continuat să scadă pe parcursul anului 2016, înregistrându-se scăderi atât la nivelul numărului de linii de acces (-4%, până la 4,1 milioane), cât și la nivelul traficului de voce.
T.S.