„Comisarul pentru drepturile omului a răspuns scrisorii mele şi m-a asigurat că va urmări îndeaproape anchetele privind azilele groazei, pentru a se asigura că, în final, cei vinovaţi sunt traşi la răspundere. Ceea ce vor, de altfel, toţi românii. Investigarea faptelor este acum în sarcina autorităţilor. Dar problemele privind îngrijirea vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi nu se vor rezolva odată cu verdictul judecătorilor în acest caz. Institutiţiile de protecţie socială trebuie să-şi îmbunătăţească modul de lucru. Societatea civilă trebuie implicată.  E nevoie de o schimbare profundă a sistemului”, a afirmat Iulian Bulai, conform comunicatului de presă al USR.

Comisarul pentru drepturile omului are cunoştinţă despre realitatea din România cu privire la modul în care sunt îngrijiţi vârstnicii şi persoanele cu dizabilităţi. În 2019, după ce a vizitat mai multe instituţii rezidenţiale din ţara noastră, Dunja Mijatović a atras atenţia că România trebuie să lucreze pentru integrarea reală în comunitate a vârstnicilor şi persoanelor cu dizabilităţi. În 2021, ea a atras atenţia autorităţilor române că lucrurile nu merg în direcţia bună, constatând, printre altele, lipsa de transparenţă şi lipsa de colaborare cu societatea civilă.
 
USR reaminteşte că, după dezvăluirile privind tragediile petrecute în azilele groazei, partidul a sesizat şi Comisia Europeană şi a solicitat activarea mecanismelor Uniunii Europene care ar putea impune respectarea drepturilor omului, dar şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.
 

De asemenea, USR a solicitat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României convocarea unei sesiuni extraordinare şi înfiinţarea unei comisii de anchetă parlamentară, astfel încât, în paralel cu anchetele penale, parlamentarii să analizeze cauzele ce au dus la apariţia acestor abuzuri îngrozitoare şi să stabilească ce modificări legislative se impun pentru ca „grozăvii precum cele din azilele din Ilfov să nu mai fie posibile în România”.

Amalia Capră