15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:33
No menu items!

Anchetă în Bihor după ce o profesoară s-a simțit rău după prima doză de vaccin, iar după rapel a murit

spot_img

O profesoara de fizică din Oradea a primit serul Moderna. După prima doză a avut stări de rău, dar nu le-a asociat cu vaccinul. La cinci ore după rapel, profesoara a intrat în comă și a murit.

”Se plângea, după prima doză de vaccin, că îi este frig. Un cadru medical a spus că este posibil ca organismul să se fi luptat. Nu erau frisoane, ci senzații de frig. Înainte de rapel, în ultimele două săptămâni, a avut mai multe dureri, le-am pus pe seama unei crize de fiere. În dimineața rapelului nu s-a simțit bine, dar în cursul zilei a putut mânca, a mers la rapel și le-a spus medicilor, iar aceștia au considerat că poate face vaccinul. Și eu am făcut tot Moderna.”, a spus, la Antena 3, Vasile Bunea, soțul profesoarei, și el profesor de fizică tot în Oradea.

Profesoarei Adriana Bunea i-a fost tot mai rău în următoarele ore după ce a primit a doua doză de vaccin. Ambulanța solicitată de familie la domiciliu a găsit-o pe femeie în comă.

„Doamna a fost adusă de Ambulanță la 21.30, după 5 ore de la rapel, după spusele familiei. În urma analizelor făcute a reieșit o acidoză metabolică severă, sugestivă pentru intoxicație cu o substanță necunoscută. I s-a făcut dializă, dar din păcate a decedat. (…) Familia ne-a spus că de 3-4 zile, săptămâna anterioară prezenta dureri intense abdominale care s-au alterat. Azi se face autopsia, sperăm să se stabilească cauza certa”, a declarat la Antena 3 Hadrian Borcea, șef UPU, Spitalul Clinic Judeţean de Urgență Oradea

Autoritățile din Oradea au deschis o amplă anchetă în acest caz.