7.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 8:30
No menu items!

Analiză EY despre sistemul energetic: România înaintează cu greu spre restructurări masive şi strategii coerente

spot_img

Analiză EY despre sistemul energetic: România înaintează cu greu spre restructurări masive şi strategii coerente

Cele mai relevante elemente care au impact asupra sectorului energetic din România sunt amânarea listării pe bursă a companiilor de stat și modificarea legislației pentru surse regenerabile, potrivit unei analize publicate de compania de consultanță Ernst&Young (EY).

”La nivelul pieţei româneşti, anunţurile ofertelor publice de vânzare pentru producătorii de energie trenează. În acelaşi timp, modificările aplicate legislaţiei pentru energia regenerabilă menţin atenţia asupra pieţei, după o perioadă importantă în care a fost sectorul cel mai atractiv pentru investitori. În acest context, aşteptăm tranzacţii şi în piaţa locală, mai ales că România înaintează cu greu spre restructurări masive şi strategii energetice coerente, iar aportul de know-how extern s-ar putea dovedi a fi cel mai important motor către evoluţia pozitivă a sectorului energetic românesc”, a afirmat Mihaela Cuţurescu, consultant în departamentul Asistenţă în Tranzacţii, al EY România.

Guvernul României s-a angajat să scoată la vânzare prin Bursă pachete minoritare de acțiuni la companiile Nuclearelectrica, Romgaz, Complexul Energetic Oltenia și Hidroelectrica.

Aceste aprecieri au apărut în contextul în care EY a publicat o analiză a tranzacţiilor şi tendinţelor din sectorul energetic global, care arată că trimestrul al doilea din 2013 a fost unul favorabil pentru tranzacţii

Mega-tranzacţiile au crescut cu 30% valoarea globală a fuziunilor şi achiziţiilor din sectorul energetic şi de utilităţi în al doilea trimestru din 2013

Deşi volumul tranzacţiilor a rămas la acelaşi nivel, valoarea totală a tranzacţiilor a crescut cu 30%, ajungând la 33 de miliarde de USD, comparativ cu 25,3 miliarde de USD în trimestrul întâi din 2013.

În Europa, numărul total de tranzacţii de pe piaţa europeană a rămas stabil, însă valoarea tranzacțiilor a scăzut cu 46%, pe fondul absenţei tranzacțiilor de anvergură. Cu toate acestea, se anticipează realizarea câtorva tranzacţii mari în domeniul transportului şi distribuţiei de energie până la sfârşitul acestui an, ceea ce va da un nou avânt pieţei, se mai arată în studiu.

Vlad Bârleanu