10.7 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 10:52
No menu items!

ANAF a început un control la Astra Asigurări, în urma sesizării ASF

spot_img

Adamescu_Astra

ANAF a iniţat un control inopinat la Astra Asigurări, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit KPMG ca administrator special.

„Acţiunea de control inopinat a început deja. Ea va fi urmată de verificările Inspecţiei Fiscale şi de alte verificări încrucişate pentru a se găsi eventualele canale de «sifonare» a unor importante sume de bani”, au declarat sursele din instituție pentru Mediafax.

ASF a anunţat, marţi, că a instituit procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, cea mai mare companie de asigurări din România, aflată în proprietatea omului de afaceri Dan Adamescu, a suspendat acţionarii şi conducerea şi a numit KPMG Advisory ca administrator special.

C.C.