Amenințare cu bombă la bordul unui avion al liniilor aeriene turce

avion

avion

O aeronavă de pasageri Türk Hava Yollari (Liniile aeriene turce), care urma să efectueze un zbor pe ruta Istanbul-Chişinău, a aterizat de urgenţă miercuri dimineață, imediat după decolare, din cauza unei alerte cu bombă.

Serviciul de securitate al aeroportului a fost anunțat de prezenţa dispozitivului exploziv la bordul aparatului de zbor prin intermediul unui telefon anonim. Avionul a aterizat de urgență pe aeroportul Atatürk din Istanbul, fiind inspectat ulterior de echipe de genişti.

Din primele informaţii, alerta se pare că a fost falsă, nefiind identificat nimic suspect la bordul avionului.

Potrivit relatării CNN Turk, o persoană care se presupune că ar fi autorul telefonului anonim a fost reţinută, aceasta declarând că a dorit în acest fel să se răzbune pe unul dintre pasageri.  C.I.

NICIUN COMENTARIU