14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 15:05
No menu items!

Amendă uriașă pentru un gigant IT: 2,4 miliarde de dolari. Ce nu va mai avea voie să facă compania / UPDATE

spot_img
  • UPDATE

Autorităţile din Uniunea Europeană au amendat, marţi, Google cu 2,4 miliarde de dolari, pentru că nu oferă un tratament egal competitorilor în ceea ce priveşte rezultatele afişate, favorizându-şi serviciul de cumpărături.

Cazul analizat de Comisia Europeană a fost declanşat de mai multe plângeri din partea competitorilor americani şi europeni, care au dus la o investigaţie ce s-a desfăşurat timp de şapte ani asupra celui mai popular motor de căutare.

Autoritatea care reglementează competiţia în Uniunea Europeană a amendat Google în aprilie 2015 pentru că deforma rezultatele de căutare pe internet pentru a favoriza serviciul său de cumpărături, afectând astfel atât competitorii, cât şi consumatorii.

Google susţine că autorităţile au ignorat competiţia din partea retailerilor online precum Amazon şi eBay.

Companiile vinovate că au încălcat regulile europene pot fi amendate cu până la 10% din cifra de afaceri globală. În cazul Google, amenda s-ar putea ridica la 9 miliarde de dolari, dar nu va atinge, probabil, acest nivel. Google ar putea să primească o amendă de 1,1 – 1,2 miliarde de dolari, potrivit „New York Times”, citat de Mediafax.

Cea mai mare valoare a unei amenzi, de 1,06 miliarde de euro, a fost primită de producătorul american de chipuri Intel, în 2009.

Pe lângă amendă, CE va transmite companiei Google să oprească pretinsele practici necompetitive, dar nu este sigur cum va proceda pentru ca gigantul IT să adopte măsurile care vor asigura competitorii de tratament egal în ceea ce priveşte rezultatele cumpărăturilor pe internet.

R.D.