18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 15:29
No menu items!

Ambasadorul Israelului în România, întrevedere cu Petre Tobă la sediul MAI

spot_img

Ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a avut marți, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), o întrevedere cu ambasadorul Israelului în România, Tamar Samash. Cei doi oficiali au subliniat cooperarea foarte bună existentă la nivelul autorităților româno-israeliene în domeniul securității, cu accent pe prevenirea și combaterea criminalității.

Potrivit unui comunicat de presă al MAI, discuțiile au urmărit identificarea posibilităţilor de intensificare a cooperării poliţieneşti și a schimbului de informații, precum și aspecte punctuale ale cooperării din competența celor două ministere de resort.

Au fost trecute în revistă viitoarele acțiuni bilaterale, precum și perspectivele încheierii Acordului bilateral în domeniul securităţii şi ordinii publice.

„Ministrul afacerilor interne și Ambasadorul Statului Israel la București au discutat și despre cooperarea și schimbul de bune practici în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă”, mai precizează oficialii MAI.

R.D.