4.2 C
București
miercuri, 8 decembrie 2021 - 21:16
No menu items!

Ambasadorul Germaniei: România a devenit atractivă pentru IMM-urile germane

spot_img

lauk

Werner Hans Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania la București, a afirmat că România a devenit atractivă pentru pentru IMM-urile germane și a remarcat existenţa unor noi oportunităţi de dezvoltare în domeniul comercial şi al cooperării economice bilaterale, într-o întâlnire de luni cu ministrul Economiei Andrei Gerea.

Potrivit unui comunicat transmis marți de Minister, Gerea a prezentat măsurile din domeniul fiscal care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014. De asemenea, Gerea a făcut o prezentare a unor companii româneşti care, deşi acum sunt în situaţii financiare dificile, au perspective de revenire în circuitul economic, în contextul în care România dispune de forţă de muncă înalt calificată, cu precădere în domenii cum sunt industria auto, IT, nanotehnologie, petrochimie sau textile.

Werner Hans Lauk a afirmat că succesul industriei germane se datorează unei forţe de muncă foarte bine calificate şi a solicitat sprijinul Ministerului Economiei pentru proiectele pilot dedicate sistemului dual de pregătire profesională, pe care partea germană le derulează la Braşov şi Sibiu, intenţionând să implementeze proiecte similare la Timişoara, Sebeş şi posibil în alte localităţi în care îşi desfăşoară activitatea investitori germani.

”În opinia diplomatului german, economia românească are nevoie de forţă de muncă înalt calificată pentru că astfel tinerii profesionişti pot rămâne în ţară, având acces la un salariu mai bun fără să emigreze pentru acesta”, se afirmă în comunicat.

Lauk a anunţat vizita unei delegaţii a Comitetului de Est al Economiei Germane, condusă de preşedintele acestuia, în această săptămână, când vor putea fi discutate viitoare proiecte, pe domenii de interes comun.

Germania este principalul partener comercial al României, cu o pondere de 19% din exporturi și 18,6% din importuri, conform datelor din prima parte a anului. La 30 septembrie 2013, investiţiile germane în economia românească erau de 4,2 miliarde euro, reprezentând 12,2% din totalul investiţiilor străine în România – pe locul 3 în topul investitorilor străini după valoarea capitalui subscris.

SZ