15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 13:16
No menu items!

Ambasada Franţei spune că militarii francezi de la Cincu nu s-au plâns oficial de condiţiile de cazare

spot_img

Ambasada Franţei la Bucureşti transmite că niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată.

Ambasada Franţei la Bucureşti aminteşte marți, într-un comunicat de presă, că decizia de dislocare a trupelor franceze a fost luată foarte rapid.

„Anunţul preşedintelui Emmanuel Macron a fost făcut pe 25 februarie iar pe 28 februarie, la patru zile de la invazia rusă în Ucraina, Franţa a desfăşurat batalionul « Spearhead » al Forţei de Reacţie Rapidă a NATO, în cadrul misiunii AIGLE”, conform sursei citate.

Format din 500 de militari, batalionul a fost iniţial dislocat la baza „Mihail Kogălniceanu”, situată la Constanţa, la aproximativ o sută de kilometri de graniţa cu Ucraina. Totuşi, în scurt timp, baza de la Cincu s-a impus ca soluţia care oferea cele mai multe garanţii pentru menţinerea unei prezenţe militare NATO pe termen lung.

Pe 2 mai, detaşamentul de geniu a început lucrările de dezvoltare a bazei de la Cincu, astfel încât să poată găzdui între 800 şi 1.000 de militari până la finalul anului.

Potrivit sursei menţionate, construirea noilor instalaţii şi infrastructuri NATO în această bază a impus condiţii de viaţă rudimentare militarilor francezi, însă aceste lucrări sunt în curs de finalizare. Dificultăţile de la începutul misiunii au fost depăşite în prezent, iar condiţiile de viaţă ale soldaţilor francezi de la baza militară Cincu au evoluat pozitiv în aceste şase luni.

Niciun fel de plângere formală privind condiţiile de viaţă din baza Cincu nu a fost formulată de militarii francezi până la această dată.

Franţa a asumat responsabilităţile privind camparea, alimentaţia militarilor şi alte servicii la baza din Cincu, conform procedurilor aliate, iar România, în calitate de ţară gazdă, a pus la dispoziţie toate elementele solicitate de partea franceză.

„De la instalarea misiunii AIGLE în România, presa a fost mereu invitată să facă reportaje în această bază, în cadrul evenimentelor de tip «media day”» sau individual, iar comunicarea a fost în permanenţă deschisă”, mai indică sursa amintită.

Soldații francezi cantonați la baza militară de la Cincu s-ar fi plâns de condițiile „mizere” de acolo. Aceștia au vorbit pentru site-ul de investigații francez Mediapart despre numărul insuficient de toalete, condițiile insalubre din unele spații, mâncarea puțină și încălzirea deficitară din corturi.

Ministerul român Apărării a adus o serie de precizări, pe 4 noiembrie, referitoare la subiect şi a spus că „responsabilităţile privind camparea, hrănirea efectivelor şi asigurarea serviciilor conexe (alimentare cu apă, energie, gestionarea deşeurilor etc) în locaţia din Cincu, au fost asumate integral de partea franceză”.

                                                                                                                 Adina Silav