4.8 C
București
marți, 19 martie 2024 - 6:24
No menu items!

Alfa Romeo pregăteşte o ofensivă de noi modele

spot_img

Cele trei noi modele dezvoltate de Alfa Romeo sunt considerate esențiale pentru relansarea diviziei de automobile sport a Fiat Chrysler Automobiles

alfa_romeo

Alfa Romeo dezvoltă trei noi modele – un sedan de dimensiuni medii care să concureze BMW seria 5, un SUV care să rivalizeze Audi A5 şi un sedan mare, de referinţă -, considerate esenţiale pentru relansarea diviziei de automobile sport a Fiat Chrysler Automobiles, relatează Automotive News.

Cele trei modele fac parte dintr-un val de opt noi automobile Alfa Romeo anunţat în luna mai în cadrul unui plan de investiţii de 5 miliarde de euro şi al cărui obiectiv este creşterea vânzărilor de la 74.000 de unităţi în 2013 la 400.000 de unităţi în 2018.

Reprezentanţii Alfa Romeo şi cei ai Fiat Chrysler Automobiles au refuzat să furnizeze detalii legate de viitoarele modele. În luna mai, directorul general al Alfa Romeo, Harald Wester, a declarat că brandul va trece la configuraţii cu tracţiune pe spate şi 4X4, de la tracţiunea pe faţă.

Potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de MEDIAFAX, sedanul de dimensiuni medii, cu nume de cod Project 952, va fi primul dintre noile modele ale Alfa Romeo şi va concura automobile precum Audi A6 sau BMW serie 5. Automobilul urmează să debuteze în showroom-urile europene la jumătatea anului 2016 şi pe piaţa americană la sfârşitul acelui an.

Automobilul va fi succesorul modelului 159, care a fost scos din producţie în 2011. Producătorul auto italian va folosi în premieră la acest sedan o nouă gamă de motoare pe benzină cu injecţie directă. De asemenea, vor fi disponibile şi versiuni cu motoare diesel.

SUV-ul de dimensiuni medii care va rivaliza Audi Q5 va debuta în a doua jumătate a anului 2016 şi va beneficia de aceeaşi gamă de motoare ca sedanul Project 952.

Sedanul mare va fi modelul de referinţă al Alfa Romeo, va concura Audi A8 şi BMW serie 7 şi va fi o versiune mare a sedanului numit deocamdată Project 952. Automobilul mare va fi dotat cu versiuni puternice ale noii gamei de motoare, dar nu este în plan folosirea unui motor V8.

În afară de aceste trei modele, Alfa Romeo mai are în plan alte automobile, precum 4C Spider şi un model decapotabil cu două locuri, care va fi o versiune mai scurtă a platformei sedanului mediu şi care va fi comercializat sub sigla Fiat. Între noile vehicule aflate în plan se mai află şi un SUV mare, destinat în special pieţelor din Statele Unite şi China. Cel mai probabil, modelul va fi înrudit cu Maserati Levante, care va intra în fabricaţie spre sfârşitul anului viitor, la fabrica Mirafiori din Torino a Fiat.

În prezent, Alfa Romeo comercializează numai trei modele în Europa, compactul Giulietta, subcompactul MiTo şi automobilul sport 4C.

În primele şapte luni, vânzările brandului în Europa au scăzut la 37,695 de automobile, de la 41.793 de unităţi în urmă cu un an, potrivit datelor JATO Dynamics.

Prin introducerea noilor modele, Alfa se va extinde pentru a deveni un brand global, cu obiectivul de a concura BMW, Audi şi Mercdes-Benz.

Fiat anticipează că Statele Unite vor juca un rol important în extinderea Alfa Romeo. Planul de afaceri al companiei anticipează că vânzările anuale în America de Nord vor creşte de la zero în 2013 la 150.000 de unităţi în 2018.

R.D.