14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 14:55
No menu items!

Alexandru Rafila promite testarea în masă

spot_img

Ministrul propus al Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunțat, marți, că, cel mai probabil, valul cinci nu poate fi evitat, fiind necesară testarea în masă.

”Am în program creşterea accesibilităţii la testare, mai ales în mediul rural. Orice persoană care bănuieşte că este infectată trebuie să se testeze. Probabil, dacă am face mai multe teste am mai găsi persoane infectate şi e bine să ştim exact care este situaţia epidemiologică în orice moment, cât mai aproape de realitate”, a precizat Rafila.

Ministrul propus al Sănătăţii a menționat că pregătirile pentru valul cinci trebuie să înceapă imediat.

“Nu ştiu dacă o să evităm valul cinci, dar trebuie să fie un val cu o amplitudine cât mai mică şi cu un număr cât mai mic de decese”, a subliniat medicul Rafila.

El a afirmat că prezentarea tardivă la medic a dus, în mod evident, la creşterea numărului de decese şi la supra-aglomerarea secţiilor de ATI, soluţiile fiind cele de dezvoltare a serviciilor ambulatorii.

„Trebuie să ne ajute medicii de familie, să vedem ce facem cu ambulatoriile de specialitate. Atât cât se poate, tratamentul de administrat corect în ambulatoriu şi să terminăm cu medicaţia asta, care nu are nicio legătură cu tratamentul infecţiei, şi care încă este practicată pe scară largă în România şi care duce la apariţia de cazuri complicate. Nefiind eficientă se ajunge ca pacienţii să se prezinte tardiv la medic”, a declarat Alexandru Rafila. 

                                                                                                                 Adina Silav