Alexandru Nazare (PNL): “Soluții pentru recursul compensatoriu dincolo de politic si de manipulare”

Prim-vicepreședintele PNL București, Alexandru Nazare, critică dur, într-o postare pe contul său de Facebook, modul în care Guvernul Cioloș și, în principal fostul ministru al justiției Raluca Prună, dar și Guvernul Grindeanu au adoptat modificările legislative privind recursul compensatoriu și propune o serie de soluții menite să rezolve nu doar problemele legate de supra-aglomerarea penitenciarelor românești, ci și cele de ordin social. 

“Ar trebui o dată pentru totdeauna să punem punct speculațiilor politice și să discutăm serios o serie de măsuri legislative pentru reinserția socială a condamnaților, întărirea sistemului de probațiune, acordarea de cai suplimentare de atac pentru deținuți care reclamă tratamente degradante, să urmărim serios actualul program de investiții de la Ministerul Justiției și să respectăm angajamentele asumate față de CEDO. Dacă nu vom face aceste lucruri, deși am liberat jumătate din populația din penitenciare, vom ajunge în maxim doi ani în situația inițială, dar atunci nu vom mai beneficia de clemență CEDO și vom fi în situația de a avea răufăcători periculoși în libertate și vom fi și sancționați financiar.”, arată Alexandru Nazare. 

Mesajul integral al prim-vicepreședintelui PNL București: 

În 2012 CEDO solicită statului român (Iacov Stanciu vs. România) remedierea supraaglomerarii penitenciarelor și a condițiilor de detenție. În anii următori plângerile aflate în atenția Curții au crescut până la 3200 de dosare. CEDO a cerut României să adopte măsuri rapide pentru a rezolva problema, însă nu ne-a impus ce tip de măsuri să luăm și nici nu a menționat vreodată care ar fi cuantumul sancțiunii financiare.
Astfel apare varianta legii recursului compensatoriu Cioloș-Prună. 
Ministrul Prună avansa în 2016 o amendă de 80 de milioane de euro/an că sancțiune în cazul în care România nu ar fi luat măsuri. În avansarea sumei de 80 de milioane de euro, doamna Prună a folosit date din cazul Torregiani vs Italia, unde autoritățile italiene au compensat ziua de detenție cu 8 euro/zi, dar exclusiv pentru cei care fuseserea liberați deja…Având în vedere totalul celor 28.000 de deținuți din penitenciare în acel moment, presupunând că pentru nici unul dintre aceștia nu s-ar fi respectat normele europene și folosind aceeași compensație financiară că și Italia,într-adevăr s-ar fi ajuns la această suma, dar nici una dintre premisele luate în calcul nu era rezonabilă. Cert este că sub spectrul sancțiunilor de la CEDO, Guvernul Cioloș adopta legea recursului compensatoriu, cu un impact de 1700 de eliberări, respectiv 6% din total condamnați.
Varianta legii propusă de guvernul Cioloș, conform expunerii de motive, “depășește limitele unui remediu compensatoriu” pentru că funcționează “din oficiu”, “dincolo de limitele impuse de CEDO”. Adică, altfel spus, se aplică automat tuturor deținuților fără să distingă. Expunerea de motive nu a avut la baza un studiu de impact, nici măcar o analiză comparativă, ci doar câteva exemple de țări care au adoptat măsuri similare. Nu se iau în calcul riscurile unei asemenea măsuri, pregătirea preliminară a instituțiilor care asigura ordinea publică pentru a ține sub control recidivă. Nici un un membru al guvernelor Cioloș și Grindeanu nu a anticipat previzibilele consecințe, deși se cunoștea faptul că 60% din totalul de 27.250 deținuți aflați în penitenciarele românești la 30.01.2017 (dintre care 6394 erau condamnați pentru crimă și 2194 pentru infracțiuni sexuale) erau recidiviști, conform datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În cazul Italiei, invocat de ministrul Prună, când a fost vorba de cuantumul sancțiunii, s-a aplicat un mix de măsuri dar diferențiat. Pentru marea masă a condamnaților, circa 12.000, s-a dispus continuarea pedepsei la domiciliu. Doar 1700 au fost eliberați anticipat. Cazul Italiei este relevant și pentru că trage un semnal de alarmă în privința recidivei, care reprezenta aproximativ 50% din total liberări chiar după grațieri succesive și s-a menținut inclusiv după aplicarea recursului. Expunerea de motive nu precizează de ce guvernele conduse de Cioloș sau Grindeanu au preferat să meargă “dincolo de limitele impuse de CEDO”, constatând doar “avantajele” unui “demers administrativ, organizat și unic”. Prioritatea ministrului Prună a fost implementarea facilă și rapidă, nu efectul legii.

În Parlament legea este în esență transformată într-o grațiere. Deși modificările din Senat au fost minimale, spațiul aferent fiecărui deținut a fost mărit de la 3mp la 4 mp/camera de detenție, în condițiile cerute de CEDO. La Camera Deputaților au fost adoptate 58 de amendamente suplimentare, care au transformat fundamental legea. Au fost adăugate criterii legate de accesul la aer liber, acces la lumina naturală (ventilație), temperatura adecvată, norme sanitare, etc, toate aceste erau conforme cerințelor CEDO. Schimbarea esențială a fost modificarea modului de calcul al spațiului. Cerință CEDO se referea la camera de detenție. Majoritatea PSD-ALDE a schimbat în Comisia Juridică raportarea de la camera de detenție la clădire, lucru care a condus la aplicarea recursului în toate toate penitenciarele românești, ceea ce a mărit exponențial numărul celor eliberați. Notă bene, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a condiționat sub nici o formă o procedura de eliberare “de-a valma” și nici o raportare a spațiului necesar unui condamnat la clădire, ci la camera de detenție. 
Aceste condiții cumulate au generat eliberarea neindividualizata a 13267 de condamnați în bloc, adică 50% din totalul condamnaților aflați în penitenciare, în loc de 1700, respectiv 6% cum era prevăzut în varianta inițială a legii.

Cum s a ajuns la această situație? 
Nu cred că a fost vorba de rea voință ci doar de superficialitate sau neprofesionalism. 
Este abrogarea soluția de viitor pentru legea recursului compensatoriu? Nu. Abrogarea legii ne-ar readuce în situația inițială. 
Soluția în cazul legii recursului compensatoriu este readucerea legii în limitele CEDO. 
În primul rând trebuie înlocuită procedura “din oficiu” cu una individualizată, care să aibă la baza analiză temeinică a fiecărui caz în parte. În al doilea rând criteriul de spațiu trebuie raportat la camera de detenție, nu la clădire. S-a pus foarte mare accent în dezbaterea publică pe dublarea numărului de zile acordate prin recurs de la 3 (cum era la Senat) la 6 (în Camera), dar din punctul meu de vedere acesta nu este primordial. Italia a acordat 10 zile prin recurs. Importante sunt criteriile pe baza cărora se acordă recursul. La fel de importantă este excluderea criminalilor, tălharilor și violatorilor de la acordarea recursului. Acestora, în mod normal nu mai trebuie să le acordăm despăgubiri pentru că în urmă eliberarilor respectăm criteriul de 4mp/deținut.

Abrogarea sau îmbunătățirea legii în vigoare nu ne apară de condamnații violenți deja eliberați, Siguranță cetățeanului este exclusiv sarcina Guvernului, care trebuie să ia urgent măsuri în acest sens. Pentru a preîntâmpina recidivă Ministerul de Interne trebuie să prezinte un plan de acțiune pentru întărirea ordinii publice, iar Ministerul Justiției trebuie să adopte urgent un plan de consolidare a serviciului de probațiune, însărcinat cu supravegherea inculpaților eliberați condiționat. Doar 500 de consilieri de probațiune nu au cum fizic să supravegheze eficient câteva zeci de mii de infractori liberați condiționat. PNL a propus încă din 2017 angajarea a 5000 de inspectori de probațiune. Tot sarcina Guvernului este construcția sau modernizarea locurilor de cazare din penitenciare, cerință de baza a CEDO. Problema principala când vine vorba de construcția penitenciarelor, cea financiară, de alocare de resurse (în condițiile în care mii de școli au toaletele în curte) este una falsă, dacă urmărim plățile către CEDO și cheltuirea fondurilor în anii trecuți. 500 de decizii CEDO au însemnat plata de către statul român a peste 3 milioane de euro sub formă de amenzi. Dar numai în 2017 PSD a redus bugetul pentru penitenciare cu 30 de milioane de euro. Fie că vrem sau nu, dacă nu investim în penitenciare (modernizare sau construcție), plătim amenzi. Așadar investiția nu e o opțiune, ci o necesitate. Și nu este nici măcar nevoie să folsim bani de la bugetul de stat. Avem opțiunea parteneriatului public-privat sau a managementului privat, care s-au dovedit atât în SUA cât și în Franța un compromis rezonabil. Astfel costurile de administrare ale penitenciarelor au scăzut cu 25% și condițiile s-au îmbunătățit. Putem stabili prin contractul cu operatorul privat, din start, că toate condițiile CEDO să fie respectate. Pentru o asemenea decizie este nevoie de voință și asumare politică, nu doar să încercăm fără o analiză aprofundată înainte să evităm o sancțiune financiară de moment ci să rezolvăm o problema pe termen lung.

Ar trebui o dată pentru totdeauna să punem punct speculațiilor politice și să discutăm serios o serie de măsuri legislative pentru reinserția socială a condamnaților, întărirea sistemului de probațiune, acordarea de cai suplimentare de atac pentru deținuți care reclamă tratamente degradante, să urmărim serios actualul program de investiții de la Ministerul Justiției și să respectăm angajamentele asumate față de CEDO. Dacă nu vom face aceste lucruri, deși am liberat jumătate din populația din penitenciare, vom ajunge în maxim doi ani în situația inițială, dar atunci nu vom mai beneficia de clemență CEDO și vom fi în situația de a avea răufăcători periculoși în libertate și vom fi și sancționați financiar.

Raluca Dan

NICIUN COMENTARIU