19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:00
No menu items!

Aleșii locali condamnați cu suspendare rămân în funcții

spot_img

Senatul a respins, miercuri, în calitate de for decisional, cererea de reexaminare a președintelui privind modificarea statutului aleșilor locali.  Senatorii au menținut prevederile potrivit cărora mandatul consilierilor locali, județeni, primarilor sau președinților consiliului județean încetează în cazul condamnării definitive la o pedeapsă privativă de libertate cu executare, nu și în cazul unei pedepse cu suspendare, cum se întâmplă în prezent.

Legea va fi trimisă spre promulgare președintelui, care nu mai poate refuza intrarea ei în vigoare.

Astfel, potrivit textului adoptat de senatori, în cazul primarilor și președinților consiliilor județene mandatele încetează la o condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289-290 din Codul penal.

Senatorii nu au fost de acord cu cererea de reexaminare a președintelui Klaus Iohannis, adoptând cu 82 de voturi „pentru”, 27 „împotrivă” și două abțineri legea în forma inițială trimisă la promulgare.

Potrivit Agerpre, președintele Klaus Iohannis arăta, în cererea de reexaminare, că modificarea legii privind statutul aleșilor locali în forma transmisă la promulgare ar putea afecta lupta împotriva corupției, precum și eficiența cadrului legislativ în materie de integritate.

Senatorul PNL Dincă Marinică a criticat forma adoptată de senatori arătând că are o serie de probleme de aplicare și tehnico-juridice pentru că sunt texte de lege care contrazic aceste modificări. „Suntem în situația de a adopta o maculatură. Prin această lege se face o discriminare între consilieri, primari și președinții de consilii județene”, a spus liberalul.

Social-democratul Șerban Nicolae a arătat, însă, că, atunci când pronunță sentința, judecătorul ia în calcul toate situațiile și decide dacă persoana respectivă poate sau nu să aibă interdicție pentru exercitarea anumitor activități.

Potrivit senatorului Verestoy Attila, UDMR are încredere în justiție, în judecătorul care se pronunță într-un caz.

Senatul a anulat astfel o decizie a Secțiilor reunite ale Curții Supreme, din 8 iunie 2015, care a stabilit că  toți  aleșii locali condamnați definitiv, fie și cu suspendare, trebuie să fie demiși.

R.D.