17 C
București
marți, 30 aprilie 2024 - 15:30
No menu items!

Alertă de ciclon pe coasta de est a Indiei

spot_img

Alertă de ciclon pe coasta de est a Indiei

Serviciile meteorologice indiene au atras vineri atenția asupra efectelor potențial devastatoare ale ciclonului Phailin, care se îndreaptă în prezent spre coasta de est a Indiei, informează AFP.

Se așteaptă ca ciclonul să se abată sâmbătă seara asupra Orissa și Andhra Pradesh și va fi însoțit de ploi abundente și valuri pe mare ce ar putea atinge 2,50 de metri.

Intensitatea sa „este de așteptat să se accentueze cu rafale de vânt de până la 205 sau 215 km/oră”, au indicat serviciile meteorologice indiene, care avertizează în legătură cu posibile distrugeri care ar putea avea loc.

Armata a fost plasată în stare de alertă în cele două state menționate, potrivit postului de televiziune NDTV.

Ajutor alimentar și elicoptere sunt pregătite să fie trimise în zona care va fi lovită de ciclon, la un pas de cea mai înalta categorie pe scara de clasificare a acestor fenomene.

C.A.