11.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 8:59
No menu items!

Alertă teroristă la bordul unui avion de pasageri care zbura spre Tel Aviv. Aeronava, escortată de Forţele Aeriene Române

spot_img

O aeronavă civilă care zbura pe ruta Poznan – Tel Aviv a fost escortată de Forţele Aeriene Române, în spaţiul aerian al României, după ce fusese anunţată o alertă cu bombă la bordul acesteia.

Forţele Aeriene Române (FAR) au transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că aeronave ale Forţelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană, au executat sâmbătă, o misiune de poliţie aeriană în spaţiul aerian naţional pentru a intercepta şi escorta o aeronavă civilă care opera zborul pe ruta Poznan-Tel Aviv, urmare a informării organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei. 
 
„Aeronavele româneşti au decolat la ora locală 16:28 şi, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislaţia şi procedurile în vigoare, inclusiv pe o porţiune din spaţiul aerian ungar, până a fost preluată de aeronave ale FA ungare. Misiunea, ordonată de Centrul NATO de Operaţii Aeriene (CAOC) Torrejon şi coordonată la nivel naţional de Centrul de Raportare şi Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele de trafic aerian civile, s-a executat în condiţii de maximă siguranţă”,  au transmis Forţele Aeriene Române.
 
Raluca Dan