20.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 18:17
No menu items!

Alertă! O noua mutație a coronavirusului a fost descoperită în România. Pacientul este din Dorohoi

spot_img

Noua tulpină a fost confirmată de către reprezentanții DSP din Suceava în urma testelor efectuate.

Este vorba de un bărbat de 50 de ani la care testele au indicat prezența unei noi tulpini a coronavirusului, până în acest moment cu origini necunoscute, dar care ar avea un grad de contagiozitate la fel de ridicat ca tulpina din Marea Britanie, informează Antena 3.

”După cum știm, de la începutul pandemiei, a suportat (n.r. COVID-19) mai multe mutații. Posibil și la noi în țară să fie mai multe mutații ale virusului și cei de la Universitatea din Suceava să ne aducă mai multe detalii.

Pe aspectul PCR prezintă același grafic de amplificare ca și tulpina britanică, cu aspectul contagiozitate foarte mare”, a declarat Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.

Miercuri, alte patru persoane din Botoșani au fost confirmate cu tulpina britanică a virusului SARS CoV-2, în urma unor analize efectuate de Laboratorul de Metagenomică și Biologie Moleculară, din cadrul Universității Ștefan cel Mare din Suceava.

Toate persoanele diagnosticate cu noile tulpini au peste 50 de ani. Trei dintre ele sunt din localitatea Havârna, iar una din comuna Sulița.  

”Pacienții au prezentat o formă ușoară a bolii, au fost în izolare la domiciliu, chiar au trecut de cele 14 zile de la debutul bolii, niciunul nu a fost internat, nu au prezentat forme medii sau severe, doar i-am monitorizat și vom monitoriza în continuare situația în aceste trei localități și dacă va fi necesar vom mai trimite și alte probe la Suceava”, a mai spus Monica Adăscăliței,potrivit Antena 3.

Până în prezent, au fost diagnosticate în țara noastră peste 50 de persoane cu mutația virusului SARS CoV-2.