15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 2:37
No menu items!

Alertă în Suceava: mașini incendiate intenționat în Rădăuți, iar piromanul este încă în libertate

spot_img

Pompierii militari au intervenit, luni, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la două autoturisme pe strada Zimbrului din municipiul Rădăuţi, a informat ISU Suceava, potrivit Agerpres.

La faţa locului au intervenit militarii de la Detaşamentul de Pompieri Rădăuţi.

La sosirea echipajelor de intervenţie incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme, existând pericolul de propagare la o casă învecinată.

În urma incendiului au ars ambele autoturisme în proporţie de aproximativ 90%.

Potrivit ISU Suceava, cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat casa învecinată.

În data de 22 decembrie, un autoturism Mercedes aparţinând unui preot a fost incendiat tot în Rădăuţi, iar piromanul nu a fost a fost încă identificat.

D.Constantin