9.4 C
București
joi, 18 aprilie 2024 - 11:42
No menu items!

Alertă în Polonia. Obiect neidentificat, detectat în spaţiul aerian

spot_img

Ministerul Apărării de la Varşovia a comunicat, sâmbătă, că un obiect neidentificat a pătruns în spaţiul aerian polonez, din direcţia Belarusului.

„Centrul de Operaţiuni Aeriene a observat apariţia în spaţiul aerian polonez a unui obiect care zbura dinspre Belarus”, a anunţat ministerul printr-un mesaj pe Twitter, adăugând că „probabil este un balon de observaţie”, iar „contactul s-a pierdut în apropiere de Rypin” (oraş mic din nordul Poloniei – n. red.), scrie Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Forţei de Apărare Teritorială a declarat că este în curs o căutare a obiectului.

Reuters nu a reuşit să obţină imediat comentarii din partea autorităţilor ruse şi belaruse.

Agenţia reaminteşte că Polonia este foarte atentă la încălcarea spaţiului său aerian, în contextul războiului din Ucraina vecină, după incidentele din noiembrie şi decembrie anul trecut, când pe teritoriul polonez au ajuns rachete. Doi polonezi au murit în noiembrie loviţi de o rachetă pusă de Varşovia pe seama unei lansări greşite a apărării antiaeriene ucrainene, iar în aprilie un obiect militar a fost descoperit în nordul ţării. Securitatea naţională este un subiect important înaintea alegerilor din acest an.

                                                                                                               Adina Silav