14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 17:18
No menu items!

Alertă în Grecia: Attica, Cicladele, Halkidiki, Corint- zone invadate de meduza roz care poate produce șoc anafilactic

spot_img

Mare atenție pentru românii care își petrec concediul în Grecia. Este invazie de meduze roz pe plajele grecești, lucru care a provocat îngrijorare atât în rândul autorităților elene, cât și al turiștilor.

Observatorul Elen pentru Biodiversitate atrage atenția asupra unei specii periculoase de meduză care s-a răspândit în ultimii ani în zonele de coastă ale teritoriile grecești și a ajuns la o adevărată „erupție” în vara acestui an.

Cauzele care au dus la această invazie de viețuitoare marine sunt temperaturile foarte ridicate pentru această lună, dar și pescuitul excesiv.

„Este un fenomen care a început în urmă cu o lună, ca urmare a creșterii brusce a temperaturii. Fenomenul a fost relativ neobișnuit în trecut, dar în ultimele decenii se înregistrează frecvent temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în luna mai. Această situație, combinată cu pescuitul excesiv al peștilor prădători mari – ton, bonito, pește-spadă – are ca rezultat explozia populației de meduze”, explică un profesor elen.

Dimitris Vafeidis, profesor de biodiversitate marină și președinte al Departamentului de agricultură, ihtiologie și mediu acvatic al Universității din Thessalia, a menționat zonele care se confruntă cu cele mai mari probleme: Attica, Cicladele, Halkidiki, Corint, în timp ce există date că viețuitoarele marine se înmulțesc și în zone din Marea Ionică.

Cât de periculoase sunt pentru oameni

Profesorul adaugă ferm că trebuie să evităm în orice fel contactul cu meduzele mov. „Curiozitatea este un prieten rău. Sunt animale frumoase, dar ascund toate aceste otrăvuri care ne obligă să ne protejăm”.

„Meduzele, în general, sunt „dotate” cu un grup specializat de celule de atac. De îndată ce aceste celule sunt stimulate – mecanic sau chimic – lansează sulițe minuscule. Sulițele minuscule invadează gazda – adică invadează victima – și, în funcție de toxina aflată în diverse specii, provoacă diferite efecte. Meduzele mov conțin o neurotoxină care se caracterizează printr-un pH foarte scăzut. Contactul cu această substanță este similar, într-o oarecare măsură, cu reacția pielii dacă se aruncă acid pe ea. Înțepătura este deosebit de periculoasă pentru grupurile de oameni incluse în categoria celor vulnerabile. Vorbim despre copii și vârstnici. Acestora li se adaugă toți cei care au o vulnerabilitate la șocuri alergice sau alergeni”, a subliniat profesorul.

Înțepătura provoacă inflamație, o umflătură locală și o creștere locală a temperaturii. În același timp, provoacă o explozie de histamină, care poate fi atât de intensă încât ar putea provoca șoc alergic. De aceea, în umflătura locală rezultată ca urmare a exploziei de histamine se administrează antihistaminice.

 

„În acest caz, însă, prima mișcare pe care o putem face este să reducem inflamația, punând apă cu gheață sau un pachet de gheață. Lăsăm inflamația să scadă și apoi curățăm cât putem de ușor. Îndepărtați resturile de „sulițe” – pe care oricum nu le vedem – făcând o curățenie locală, o spălare locală și apoi punând ceva care să neutralizeze acidul – nimic altceva decât bicarbonat de sodiu. Două picături de bicarbonat de sodiu într-o lingură sunt suficiente pentru a face o pastă de consistența smântânei. Crema rezultată se întinde local. Totodată se recomandă și folosirea antihistaminicelor. Dincolo de asta, dacă sunt simptome mai intense (greață, dureri de cap, vărsături etc.) ar trebui să consultăm un specialist”, menționează subliniază profesorul grec.

D.Constantin