11.1 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 2:02
No menu items!

Alertă extremă la Istanbul. Evitați călătoriile de orice fel, avertizează MAE

spot_img

Risc ridicat de insecuritate în Turcia, avertizează MAE într-un comunicat în care le cere cetățenilor să evite deplasările în această țară.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că există un risc ridicat de insecuritate ce vizează lăcașuri de cult și reprezentanțe diplomatice din Istanbul, Turcia. Astfel, în această perioadă, este bine să evitați deplasările, mai ales în capitala Turciei, dar și în zone precum Beyoglu, Galata, Taksim și Istiklal.

Conform MAE, este în vigoare o alertă de călătorie pentru Republica Turcia, la nivelul ,,Există factori de risc – evitați călătoriile dacă nu sunt necesare”.

Ministerul transmite cetățenilor români să respecte cu strictețe recomandările și îndrumările autorităților locale, să urmărească mass-media locale pentru a cunoaşte şi evita zonele cu o situaţie de insecuritate ridicată și să dea dovadă de maximă prudență în această perioadă, evitând locurile aglomerate din spaţiile publice şi de interes turistic.

De asemenea, aceștia sunt sfătuiți să evite staționarea prelungită în zonele turistice principale, în apropierea centrelor comerciale sau a secţiilor de poliţie, iar în contextul observării unor persoane sau colete suspecte, să părăsească de urgenţă zona în care se află.

Totodată, MAE transmite cetățenilor români care călătoresc în Republica Turcia, în special în orașul Istanbul, recomandarea de a-şi anunţa prezenţa autorităților române, comunicând datele de contact prin intermediul portalului www.econsulat.ro.

Germania, Suedia, Norvegia, Danemarca, precum şi SUA şi-au avertizat cetăţenii, unele țări încă de săptămâna trecută, în privinţa unui risc crescut de atac în Turcia