24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:36
No menu items!

Alertă cu bombă într-un tren care venea din Ungaria spre București. Garnitura, oprită și evacuată în gara din Lugoj

spot_img

Trenul care venea de la Lokoshaza, Ungaria, spre Bucureşti a fost oprit timp de două ore în gara Lugoj, după ce o persoană a anunțat la numărul de urgenţă 112 prezenţa unui dispozitiv explozibil în tren. 

”Azi-noapte, în jurul orei 22:50, Serviciul de Urgenţă 112 Bucureşti a fost sesizat cu privire la faptul că în trenul IR79 ce avea ruta de deplasare Lokoshaza(Ungaria)- Bucureşti s-ar afla un dispozitiv explozibil. Apelul a fost redirecţionat către poliţiştii  din Lugoj pentru a se deplasa de urgenţă în Gara din Lugoj în vederea asigurării zonei şi luarea măsurilor necesare, totodată trenul fiind oprit de către poliţiştii Postului de Transport Feroviar  din Lugoj”, anunță IPJ Timiş.

Politistii au împânzit în cateva minute gara și au solicitat prezenta unor echipe specializate în astfel de cazuri.

În urma verificărilor efectuate de pirotehniștii din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale Timiş s-a stabilit că apelul a fost unul fals.

Trenul a fost pus în mişcare la ora 00:45.

Poliţiştii din Bucureşti fac acum verificări pentru identificarea persoanei care a alertat autoritățile şi luarea măsurilor legale care se impun faţă de aceasta.

                                                                                                                   Adina Silav