11.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 13:19
No menu items!

Alegerile în filialele USR PLUS s-au terminat. Care sunt șansele candidaților la șefia formațiunii, Dan Barna și Dacian Cioloș

spot_img

USR PLUS a avut alegerile interne în toate filialele din țară, în ultimele săptămâni. Rezultatele arată că USR a câștigat cele mai multe filiale, în timp ce PLUS a obținut șefia celei mai importante filiale, București. Congresul pentru alegerea președintelui formațiunii va avea loc pe 2 octombrie, candidații fiind actualii copreședinți, Dan Barna și Dacian Cioloș.

Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că USR va avea majoritate în 34 de organizații județene: Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui și Vrancea. 

La Sibiu și Mureș, chiar dacă șefia filialelor a fost câstigată de membri PLUS, tot USR are majoritate în Biroul Județean.

PLUS a câștigat șefia filialei București, unde Vlad Voiculescu este noul președinte al organizației, în Diaspora, dar și în județele Cluj și Prahova. De asemenea, candidații PLUS s-au impus la șefia organizațiilor din Dâmbovița, Sălaj, Buzău și Galați, La Maramureș, deși șefia filialei a fost câștigată de candidatul USR Radu Trufan, Biroul Județean va fi controlat de PLUS care are majoritate. În total, PLUS controlează filialele din 7 județe, organizația Diaspora și Municipiul București. În Capitală, PLUS a câștigat sectoarele 2, 3, 5 și 6.

La Congresul din 2 octombrie vor participa aproximativ 1.100 de delegați de la filialele din țară, care vor vota noua conducere a partidului – președintele și componența Biroului Național al USR PLUS.

Președintele partidului va fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, de toți membrii partidului, potrivit statutului. Pentru această funcție candidează, deocamdată, doar actualii copreședinți ai formațiunii, Dan Barna și Dacian Cioloș.

Dacian Cioloș a declarat, luni, că speră să fie mai mulți candidați, pentru o competiție de idei și că partidul va rămâne unit, „indiferent de rezultat”. Totodată, Cioloș a dat de înțeles că își dorește, mai departe, o candidatură la alegerile prezidențiale din 2024.

„Chiar dacă nu voi fi președinte de partid nimic nu m-ar împiedica să candidez și la președenție, pentru că USR PLUS are o procedură de alegere și validare la președintele României care nu e legată de președintele partidului”, a declarat Dacian Cioloș.

M. Nedelcu