15.5 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 18:03
No menu items!

ALEGERI LOCALE 2016. Cum votează politicienii și candidații / UPDATE

spot_img

Ca de fiecare dată la alegeri, mare parte dintre politicieni s-au prezentat la urne imediat după deschiderea acestora.

  • UPDATE

Mircea Ionescu Quintus – președintele de onoare al PNL a declarat duminică, după exercitarea dreptului de vot, că își dorește ca poporul să aibă „înțelepciune și dragoste de țară”, astfel încât să îi aleagă pe cei mai „pricepuți și cinstiți”.

„De azi dimineață mă gândesc să aibă poporul nostru atâta înțelepciune, dragoste pentru țară și pentru fiecare dintre noi ca, punând votul unde trebuie, să alegem pe cei mai gospodari, pe cei mai pricepuți și cei mai cinstiți pentru că, dacă o ducem așa cum o ducem deopotrivă – nu avem un trai mult mai deosebit decât al dumneavoastră — asta e din cauză că nu ne-am gospodărit bine și am furat fără niciun pic de jenă. Se fură cum nu am crezut că e posibil”, a spus Quintus.

Acesta și-a exprimat speranța că cetățenii vor intra la vot cu gânduri „folositoare”.

„Poate că ploile astea nefericite să ne spele de păcatele astea, să intrăm la urnele de vot cu cele mai folositoare gânduri pentru noi toți și să lăsam mai deoparte prieteniile, obligațiile, chiar partidele dacă ele nu pun oamenii cei mai buni și să îi alegem noi pe cei care ne vor conduce bine de aici înainte”, a adăugat președintele de onoare al PNL. Quintus, în vârstă de de 99 de ani, a venit la vot, ca de fiecare dată, însoțit de soția sa și a spus că, din 1938, nu a pierdut nicio ocazie de a vota.

„Fiecare vot contează. Cu un vot în plus se poate alege un om bun sau un om mai puțin bun”, a explicat acesta.

  • UPDATE

Vasile Dîncu – vicepremierul a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că aceste alegeri locale sunt importante pentru România în general și că de la aceste alegeri începe schimbarea în țară.

„Cred că aceste alegeri locale liniștite nu sunt neapărat despre localitățile din România, ci sunt despre România în general, despre schimbarea României. A fost cea mai liniștită campanie din istoria României, de 25 de ani, istoria postrevoluționară. Cred că este un semn că oamenii știu să respecte regulile, că românii sunt mai disciplinați de multe ori decât demnitarii lor, decât clasa politică. Este o învățătură pentru noi să constituim împreună și în continuare reguli. Înseamnă să constituim reguli de transparență, reguli prin care politicienii și cei care vor fi aleși astăzi și la toamnă să respecte integritatea, reguli prin care pe oameni să-i aducem mai des să hotărască despre destinul localităților lor, să vedem în ce măsură referendumul poate funcționa și mai des, atunci când este vorba de probleme locale importante. Cred că este important să nu mai stăm fără nici un proiect, cu mâna întinsă Europei sau altor organisme internaționale să ne ofere ceea ce nu ne putem oferi noi singuri. Trebuie să lucrăm la proiectul nostru în acest moment și cred că acesta este un lucru bun”, a spus Vasile Dîncu.

Potrivit acestuia, chiar dacă schimbarea nu se va produce imediat, procesul este ireversibil.

„M-am bucurat că am văzut pe buletinele de vot sigle noi sau candidați independenți. Poate că nu se va face la aceste alegeri schimbarea, poate că nu se va schimba clasa politică la toamnă, dar, cu siguranță, va fi o schimbare foarte repede. Peste patru ani cel mai târziu vom vedea sigle noi, vom vedea oameni noi și cred că aceasta este calea schimbării. Totul este ca aceste partide noi, acești candidați independenți noi să fie consecvenți cu propriul lor proiect, să nu uite, după ce au pierdut unii dintre ei alegerile astăzi, să nu uite ceea ce au visat în campanie și să meargă mai departe și să trăiască conform principiilor lor, principii noi, principiile unei alte lumi. Cred că schimbarea începe astăzi și de aceea cred că astăzi nu vor fi rezultate spectaculoase probabil, nu vor fi dispărut toți dinozaurii politici, dar este primul semn că în consilii locale, în posturi de viceprimari, de consilieri locali vor fi partide noi, vor fi tineri, vor fi oameni care n-au mai făcut politică. (…) Sunt foarte optimist cu privire la ceea ce se va întâmpla în viitor în România, chiar dacă multă lume se plânge de faptul că nu mai există mari dezbateri în campanie, că parcă nu mai este bătălie politică”, a menționat vicepremierul.

El s-a referit și la viitorul primar al municipiului Cluj-Napoca, despre care a spus că trebuie să asculte vocea orașului și să nu încurce dezvoltarea acestuia.

Vicepremierul Dîncu a votat la secția de votare nr. 113 din Cluj-Napoca, alături de soția sa.

  • UPDATE

Ion Iliescu – fostul președinte Ion Iliescu este de părere că ideea de antifraudă, indiferent cum e promovată, e necesară, și spune că a venit la vot pentru că este o datorie elementară.

„E o datorie elementară. Depinde ce înțelege fiecare prin nou (sistem de vot – n.r). Trebuie să avem pe de o parte o continuitate, consecvență, în consolidarea democrației românești și alegerile locale sunt o expresie a acestora și, pe de altă parte, să asigurăm o deschidere spre mai bine, spre nou”, a declarat duminică președintele de onoare al PSD, care a votat la Liceul ”Jean Monnet” din Capitală.

Întrebat dacă sistemul antifraudă este unul benefic, Ion Iliescu a spus: „Ideea de antifraudă, indiferent cum e promovată, e necesară. Dacă este eficientă sau nu sau maniera în care se abordează – asta e chestiunea de fond”.

  • UPDATE

Daniel Barbu – candidatul ALDE la funcția de primar general al Capitalei, a votat duminică la Școala Uruguay.

„Am votat pentru un oraș liber, dar mai important decât lucrul pentru care eu am votat este ca fiecare cetățean să își spună azi cuvântul, să nu lase ca minorități foarte active, foarte ideologizate, să aibă ultimul cuvânt. Cred că ultimul cuvânt trebuie să aparțină tuturor cetățenilor Bucureștiului. De aceea îi îndemn ca în număr cât mai mare să vină, să aleagă potrivit propriei conștiințe, să îndrăznească să fie oameni liberi, să își asume responsabilitatea pentru toate aceste orașe”, a declarat Daniel Barbu, la ieșirea din secția de vot.

Daniel Barbu a fost însoțit la secția de votare de copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu.

Vasile Blaga – copreşedintele PNL a votat, duminică, la Colegiul “I.L. Caragiale” din Capitală, precizând că opţiunea sa a fost pentru „soluţii serioase” – sloganul PNL la alegerile locale din Capitală – şi împotriva imposturii şi demagogiei.

Copreşedintele PNL a făcut și un apel la bucureşteni să vină la urne. „Să vină la vot, pentru că ştiu că le pasă de oraşul în care trăiesc”, a declarat Blaga, la ieșirea de la urne.

Raluca Turcan – vicepreședintele PNL  a votat, duminică dimineaţa, la secţia 42 din municipiul Sibiu, declarând, la ieşirea de la urne, că speră ca rezultatul acestor alegeri să se vadă în bunăstarea cetăţenilor.

Raluca Turcan, deputat de Sibiu şi preşedinte al organizaţiei judeţene a liberalilor, a declarat, la ieşirea de la urne, că speră ca lumea să pună preţ pe muncă şi integritate. „Sper că lumea va pune preţ pe muncă, pe implicare, pe integritate şi sper ca la finalul alegerilor din 2016 să se simtă rezultatul alegerii românilor în bunăstarea cetăţenilor acestei ţări”, a declarat Raluca Turcan la ieşirea de la urne.

Întrebată dacă este optimistă în ceea ce priveşte prezenţa la urne, Turcan a răspus că speră ca sibienii să înţeleagă importanţa exercitării votului lor.

Dacian Cioloş – premierul a fost la vot împreună cu soţia sa la Zalău, unde a declarat că a votat pentru oamenii care speră să facă din oraşul său natal mai mult decât este.

“Chiar dacă m-aş fi aşteptat la mai multă regenare a resurselor umane a partidelor care au propus candidaţi, sper să avem o dinamică mai bună pentru alegerile parlamentare”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

Cioloș i-a îndemnat pe români să meargă la vot pentru că „acum este momentul să ne spunem punctul de vedere cel mai consistent”. El a mai afirmat că, de obicei, liderii spun că au votat pentru democraţie, prosperitate, dar toate astea sunt generalităţi. Dacian Cioloș a afirmat că se simte legat de oraşul unde s-a născut. „Rămâi legat de rădăcinile de acasă, nu are rost să tai rădăcinile acum. Eu, ca agronom, ştiu ce înseamnă să tai rădăcinile”, a mai spus premierul.

“Chiar dacă m-aş fi aşteptat la mai multă regenare a resurselor umane a partidelor care au propus candidaţi, sper să avem o dinamică mai bună pentru alegerile parlamentare”, a declarat premierul Dacian Cioloş.

Robert Turcescu – candidatul PMP la Primăria Capitalei a votat duminică dimineaţa, spunând la ieşirea din secţia de votare că primul pas a fost făcut de politic prin schimbarea oamenilor de pe listele de candidaţi, iar acum este rândul electoratului să meargă la urne.

“Privesc cu încredere la ziua de astăzi. E un an interesant din mai multe puncte de vedere, s-au întâmplat schimbări în societatea românească, sunt oameni noi, tineri şi sunt suficiente motive ca oamenii să iasă la vot”, a declarat Robert Turcescu după ce şi-a exercitat dreptul de vot.

Candidatul Partidului Mişcarea Populară la Primăria Capitalei a mai spus că întreaga clasă politică a făcut deja un pas.

“Politicul a admis să aducă oameni noi pe listele de candidaţi. Acum, responsabilitatea e împărţită şi societatea e obligată să aducă un tribut democraţiei prin vot”, a mai afirmat Turcescu.

Gabriela Firea – candidatul PSD la Primăria Capitalei a votat, duminică, la Colegiul Tudor Vianu din Bucureşti, precizând că la acest scrutin bucureştenii au o şansă în plus pentru că electoratul este mult mai matur şi că este pregătită să lupte pentru Capitală.

„Am votat acum câteva clipe cu speranţa că bucureştenii şi familiile lor vor avea o viaţă mai bună. (…) Cu toţii am sperat că se vor întâmpla lucruri frumoase, avem poate o şansă în plus pentru că suntem mai maturi”, a spus Firea. Ea a adăugat că a votat cu gândul la copii şi la seniori, cu gândul la o capitală cu şcoli, spitale şi cu problema traficului rezolvată.

Social-democrata a mai spus că le garantează celor care au susţinut-o că nu-i va dezamăgi. „Sunt pregătită să lupt pentru Bucureşti”, a mai spus Firea, adăugând că îi îndeamnă pe bucureşteni să vină la vot.

Alina Gorghiu – copreşedintele PNL Alina Gorghiu i-a îndemnat pe români să dea un vot util duminică, la alegerile locale, în condiţiile în care este un singur tur de scrutin pentru primari.

Copreşedintele PNL a votat duminică la Universitatea de Agronomie din Bucureşti. Ea a spus că, din păcate, este un singur tur de scrutin, astfel încât românii ar trebui să dea un vot util.

Gorghiu a mai spus că îi roagă pe alegători să se implice, pentru că cei care stau acasă şi dau un „vot” de blam nu decid viitorul, ci cei care participă la alegeri. „Vă rog să vă implicaţi, să vă decideţi viitorul. Să alegeţi oameni oneşti şi cinstiţi”, a declarat Gorghiu.

Înainte de a părăsi secţia de votare, Alina Gorghiu a fost strigată de unul din membrii comisiei de vot pentru că şi-a uitat buletinul.

Nicuşor Dan – candidatul USB la Primăria Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat că a votat, duminică, pentru un Bucureşti necorupt şi pentru o nouă clasă politică, precizând că îi îndeamnă pe români să aibă încredere că şi ceilalţi vor vota la fel şi împreună pot decide singuri „destinul”.

„În primul rând vreau să mulţumesc sutelor de oameni care au muncit pentru campania asta. (…) Am votat pentru un Buucreşti necorupt, pentru o nouă clasă politică, nu pentru una care şi-a dovedit şi corupţia şi incompetenţa şi vreau să îndemn oamenii să iasă la vot. De câte ori oamenii au ieşit la vot în număr mare s-au produs schimbări importante în România”, a declarat Nicuşor Dan.

Întrebat dacă a avut o noapte albă, Nicuşor Dan a spus că vecinul său şi-a sărbătorit majoratul.

De asemenea, candidatul USB a mai spus că, după vot, va merge la spital să îşi vadă fetiţa şi apoi echipele USB vor supraveghea votul.

Emil Boc – primarul municipiului Cluj-Napoca a declarat că a votat, duminică, la alegerile locale, cu cei care au modernizat Clujul.

Emil Boc a declarat, după ce a votat la secţia nr. 48 din Cluj-Napoca, situată lângă blocul din cartierul Zorilor în care locuieşte, că îi îndeamnă pe clujeni să meargă la vot. „Am votat cu cei care au modernizat Clujul. Îmi respect toţi contracandidaţii şi îi îndemn pe clujeni să meargă la vot”, a spus Boc.

Întrebat ce aşteptări are de la viitorul primar al Clujului, Emil Boc a răspuns: „Discutăm de luni încolo, să vedem ce se întâmplă”.

Traian Băsescu – fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după ce a votat la Liceul AD Xenopol, că speră ca aceste alegeri să fie momentul în care electoratul, cu ştampila în mănă, să elimine partidele şi candidaţii care au dosare penale.

„Am votat pentru ceea ce susţin de mulţi ani, pentru oameni politici noi, pentru un partid nou care să nu fie afectat de problemele tranziţiei”, a declarat liderul PMP, care a venit la urne împreună cu soţia sa, Maria Băsescu.

El a spus că speră ca alegătorii să sancţioneze partidele şi candidaţii cu dosare penale. „Sper că alegerile vor fi momentul în care electoratul din România, cu ştampila în mână, va elimina el partidele şi candidaţii care au dosare penale. Este momentul ca românii să spună ei stop”, a spus Băsescu.

Băsescu a mai spus că nu regretă că nu a candidat.

Liviu Dragnea – preşedintele PSD a votat, duminică, la Turnul Măgurele, şi le-a transmis românilor să opteze pentru „oameni serioşi, responsabili, care nu mint şi nu vând iluzii”.

Liviu Dragnea a declarat, după ce a votat la şcoala generală Mircea cel Bătrân din Turnu Măgurele, că urmează patru ani în care se pot realiza proiecte importante pentru comunităţile locale.

„Sper să voteze oameni serioşi, responsabili, care nu mint şi nu vând iluzii”, a mai spus liderul social-democrat, întrebat ce aşteptări are de la alegerile locale de duminică.

Călin Popescu – Tăriceanu – copreşedintele ALDE a declarat, duminică, după ce a votat la o şcoală din Bucureşti, că este îngrijorat de prezenţa slabă la vot şi a făcut apel la români să meargă la urne, precizând că îşi doreşte mai multă democraţie.

„Îmi doresc mai multă democraţie astfel încât deciziile care se iau să fie cu consultarea cetăţenilor. Acest lucru nu se poate face decât printr-o democraţie mai directă”, a spus preşedintele Senatului, susţinând că întreaga campania care a precedat scrutinul de duminică s-a desfăşurat în „anonimat”.

El a spus că românii trebuie să îşi exercite dreptul la vot pentru că numai prin opţiunea lor vor putea da o perspectivă comunităţilor din care fac parte. „Sunt îngrijorat de prezenţa slabă la vot, de aceea fac acest apel” a mai declarat Tăriceanu.

Robert Negoiță – primarul Sectorului 3 din Bucureşti a votat în jurul orei 11.00 la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu”, spunând că a venit la vot pentru că iubeşte Sectorul 3 şi îi îndeamnă pe toţi alegătorii să îi urmeze exemplul.

„Aşa cum suntem campioni în Sectorul 3 la şcoli, la spaţiu verde, loc de joacă, mesajul este să ieşim cu toţii la vot şi să ne alegem primarii. Am venit la vot pentru că iubesc Sectorul 3 şi toţi cei care iubim Sectorul 3 ar trebui să iasă la vot, aşa ne arătăm iubirea pentru Sectorul 3”, a spus Robert Negoiţă la secţia de votare.

Acesta a sosit la Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” împreună cu fiul său.

Robert Negoiţă candidează pentru funcţia de primar al Sectorului 3, funcţie pe care a deţinut-o în ultimii ani.

Cătălin Predoiu – candidatul PNL la Primăria Capitalei a mers duminică la vot însoţit de soţia sa, Alina Predoiu, liberalul declarând că speră ca din votul bucureştenilor să iasă o administraţie care să aşeze Bucureştiul în rândul marilor capitale europene.

„Mă bucur să fim aici într-o zi atât de însorită, frumoasă, sper şi sunt convins că va fi începutul unei perioade însorite şi pentru Bucureşti după atâţia ani de administraşie care ne-a adus numai umbre şi multe necazuri”, a declarat candidatul PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Predoiu, la ieşirea din secţia de votare.

Cătălin Predoiu a afirmat că speră ca din votul bucureştenilor să iasă o administraţie care aşeze Bucureştiul în rândul marilor capitale europene.

„Am votat pentru soluţii serioase (referire la sloganul său-n.r.), pentru seriozitate şi profesionalism pentru că doar acestea sunt soluţiile câştigătoare pentru bucureşteni în primul rând. Sunt convins, încrezător că sunt soluţii câştigătoare şi astăzi şi din acest vot al bucureştenilor să dea Dumneazeu să iasă o administraţie care să aşeze oraşul acolo unde îi este locul, o mare capitală europeană”, a mai spus Cătălin Predoiu.

R.D.