14.3 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 15:51
No menu items!

Al treilea medic român moare de COVID-19 cu două zile înainte de pensionare

spot_img

Un medic de 70 de ani, de la Spitalul Municipal Brad, a decedat în cursul serii de luni la un spital din Cluj-Napoca după ce a fost infectat cu noul coronavirus, a informat, marţi, managerul unităţii, Ioan Cobori, scrie Agerpres.

 

Este vorba despre fosta șefă a secţiei de Medicină Internă, care ar fi trebuit să iasă la pensie la 1 mai. Doctorul Marinela Feier a condus secţia Medicină Internă la spitalul din Brad până la vârsta de 65 de ani și, pentru că avea doctoratul în medicină, având și a doua specializare, a putut să-şi continue activitatea până la 70 de ani.

Potrivit managerului Spitalului Municipal Brad, medicul ar fi avut suspiciuni de infecţie cu noul coronavirus din 8 aprilie, ulterior internându-se într-un spital din Cluj-Napoca, unde a decedat la secţia de ATI. Ancheta epidemiologică nu a scos la iveală alte cazuri de infectare în spitalul local, susține DSP.