10.3 C
București
miercuri, 27 octombrie 2021 - 21:54

Al-Qaida îi felicită pe talibani pentru victorie şi îndeamnă la continuarea jihadului

spot_img

Gruparea jihadistă Al-Qaida i-a felicitat pe talibani pentru preluarea puterii în Afganistan şi i-a îndemnat pe aceștia să continue jihadul, pe care îl consideră singurul mijloc prin care pot fi expulzați „cotropitorii și ocupanții”.

„Această victorie şi preluare a puterii ne arată că jihadul şi lupta reprezintă mijlocul legal şi realist, în baza (legii) Sharia, de a restabili drepturile şi de a-i expulza pe cotropitori şi ocupanţi”, afirmă într-un comunicat, ramura yemenită a Al-Qaida, citată de AFP și Agerpres.

Talibanii au oferit un sanctuar Al-Qaida în timpul regimului lor precedent, din 1996 până în 2001, ceea ce a determinat SUA să invadeze Afganistanul, în fruntea unei coaliţii internaţionale, şi să doboare regimul taliban ca răspuns la atentatele din 11 septembrie.

Al-Qaida a calificat „jocul democraţiei” drept „miraj înşelător”, potrivit comunicatului difuzat de site-ul specializat SITE, care supraveghează reţelele jihadiste din lume.