11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:39
No menu items!

Ajutorul de 40 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, blocat de un senator republican

spot_img

Un senator republican a blocat, joi, în Senat, adoptarea urgentă a proiectului de lege pentru acordarea ajutorului de 40 de miliarde de dolari Ucrainei, proiect care fusese votat anterior în Camera Reprezentanților, relatează CNN.

Pentru ca proiectul de lege să fie supus la vot și în Senat era nevoie de acordul unanim al senatorilor.

La sfârșitul lunii trecute, președintele Joe Biden ceruse Congresului să aprobe un ajutor suplimentar de 33 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dar Congresul a decis să mărească finanțarea militară și umanitară.

Senatorul Rand Paul a condiționat acordul său de operarea unor modificări asupra proiectului de lege, astfel încât să includă numirea unui inspector general special, al cărui rol ar fi să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii.  „Nu putem salva Ucraina prin condamnarea economiei americane”, a argumentat Paul.

Asta, în ciuda faptului că, într-o rară demonstrație de unitate bipartizană, liderul majorității din Senat, democratul Chuck Schumer, și liderul republican, Mitch McConnell, au pledat pentru adoptarea rapidă a proiectului de lege privind ajutorul de 40 de miliarde de dolari pentru Ucraina, relatează CNN.

Cei doi lideri din Senatul american au propus un compromis: un vot separat asupra amendamentului senatorului republican, dar Rand Paul a insistat să fie adăugat în proiectul de lege propriu-zis.

În pofida presiunii exercitate de cei doi lideri ai Senatului, Rand Paul a refuzat să dea înapoi, ceea ce înseamnă că Schumer va trebui să ia anumite măsuri procedurale pentru a-i depăși obiecția. Numai că asta ar putea dura câteva zile și probabil pachetul va fi aprobat abia săptămâna viitoare.

„Jurământul meu s-a făcut față de Constituția SUA, nu față de vreo națiune străină și, indiferent cât de simpatică îmi este cauza, jurământul meu este față de securitatea națională a Statelor Unite ale Americii”, a declarat Paul, anunțând că se opune votării rapide a proiectului de lege în forma actuală.

„Tot ce va realiza cu acțiunile sale de astăzi este să întârzie acest ajutor. Nu să îl oprească”, a punctat Chuck Schumer.

                                                                                                                  Adina Silav