0.1 C
București
joi, 9 decembrie 2021 - 9:06
No menu items!

Ajutor pentru România. O echipă medicală și ofițeri, specializați în situațiile de urgență, din Danemarca au ajuns la București

spot_img

O echipă medicală și ofițeri specializați în managementul situațiilor de urgență din Danemarca au sosit la București pentru a ajuta România în criza sanitară.

Potrivit Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), la solicitarea statului român de acordare de asistență medicală  prin Mecanismul European de Protecție Civilă,  o delegație formată din 3 medici și 6 asistenți din Danemarca va desfășura în zilele următoarele  o misiune umanitară, voluntară, în scopul sprijinirii cadrelor medicale din România în criza sanitară cauzată de coronavirusul SARS-CoV-2.

Pe tot parcursul misiunii, alături de echipa medicală, sosită în sprijin, vor fi și ofițeri din cadrul DEMA-Agenția Daneză pentru Managementul Situațiilor de Urgență.

„Acțiunea de sprijin derulată de personalul specializat din Danemarca urmărește de o manieră prioritară implicarea în acordarea asistenței medicale de specialitate pacienților aflați în stare gravă, intubați, ventilați mecanic din ATI sau care necesită oxigen, internați în cadrul Institutului Național de Boli Infecțioase Prof. Dr.Matei Balș din Capitală”, transmite DSU.

                                                                                                                    Adina Silav