12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:30
No menu items!

Aglomerație pe DN1, spre Valea Prahovei. Localitățile în care se circulă în coloană

spot_img

Centrul INFOTRAFIC informează că traficul este intens joi, 30 decembrie, pe DN1 Ploieşti – Braşov, pe Valea Prahovei. La Comarnic și Bușteni se circulă în coloană.

Potrivit sursei citate, se înregistrează valori crescute de trafic pe sensul de urcare către zona montană a DN 1 Ploieşti – Braşov, circulându-se astfel în coloană pe raza localităţii Comarnic şi a staţiunii Buşteni, judeţul Prahova.

Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza de rulare, să-şi planifice foarte atent traseul pe care urmează să-l parcurgă, luând în considerare şi folosirea unor rute alternative, şi să-şi echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă, dacă urmează să circule pe tronsoane acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei.