9.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 5:10
No menu items!

Aglomerație la ieșirea din țară spre Ungaria. Sunt sute de mașini în așteptare

spot_img

Este aglomerație, vineri dimineaţă, la punctele de trecere a frontierei spre Ungaria, iar la Nădlac II (autostrada pan-europeană) se aşteaptă cel puţin o oră pentru verificarea documentelor şi tranzitare. Numărul arterelor de control a fost suplimentat.

Șase artere sunt deschise pentru traficul de călători şi autoturisme la Nădlac II, cu toate acestea timpul de așteptare este de cel puțin 60 de minute, Conform aplicaţiei online de monitorizare a traficului la frontiere, de pe site-ul Poliţiei de Frontieră.

Aplicaţia informează că se înregistrează un „număr foarte mare de călători şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificările la frontieră pe sensul de ieşire din ţară”.

Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat pentru AGERPRES că în această perioadă a sezonului estival sunt zile cu număr mai mare de călători care tranzitează frontiera, în special în weekend. Potrivit sursei citate, mulţi români care lucrează în străinătate şi au fost în ţară în ultimele săptămâni pentru a-şi petrece vacanţa alături de familii se întorc în statele în care sunt angajaţi. Totodată, numeroşi români din ţară pleacă în excursii în străinătate, în special începând de vineri dimineaţă, când punctele de frontieră se aglomerează.

Aplicaţia de monitorizare a traficului la frontieră mai arată că şi la Petea, în Satu Mare, se aşteaptă cel puţin 60 de minute pe sensul de ieşire din România, aici fiind deschise tot şase artere de control.

C.D.