18.9 C
București
joi, 28 martie 2024 - 13:49
No menu items!

Aglomerație la frontieră: 11.000 de români au ieșit, duminică, din țară

spot_img

Numărul persoanelor care au ieșit din România a fost, duminică, pentru prima dată de la instituirea stării de urgență, mai mare decât cel al persoanelor care au intrat în țară: 11.000, față de aproximativ 8.500.

Peste 19.000 de persoane, cetățeni români și străini, au trecut frontierele în ultimele 24 de ore, arată poliția de frontieră. 

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 11.300 de persoane şi 6.700 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 4.300 de persoane cu 2.200 mijloace de transport.

Nădlac a fost și frontiera cu cel mai mare timp de așteptare, autoritățile ungare insitituind măsuri supplimentare. Și pe sensul de intrare înțară, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 31 fapte ilegale (11 infracţiuni şi 20 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.600 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 18.000 lei.

Nu s-a permis intrarea în ţară pentru 4 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 4 cetăţeni români din diferite motive legale.