14.4 C
București
joi, 28 martie 2024 - 12:44
No menu items!

Aeronavă Turkish Airlines deviată din SUA în Canada după o alertă cu bombă

spot_img

Un avion al companiei Turkish Airlines care decolase din New York către Ankara a aterizat de urgenţă în Canada, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în urma unei ameninţări cu bombă, relatează CBC News.

La bordul aeronavei se aflau 256 de pasageri.

Potrivit poliţiei din provincia canadiană Nova Scoţia, pasagerii au fost debarcaţi, iar avionul şi bagajele au fost verificate cu ajutorul câinilor poliţişti, special antrenaţi în detectarea explozibililor.

Poliţia „caută să stabilească originea ameninţării şi să identifice persoana sau persoanele responsabile”, au precizat autorităţile pe Twitter. Reprezentanții Poliției au refuzat însă să comenteze detalii despre ameninţarea cu bombă.