15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:38
No menu items!

AEP cere Guvernului să stabilească data alegerilor parțiale pentru funcția de primar în 50 de localități

spot_img

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a informat Guvernul că s-au întrunit condiţiile pentru organizarea alegerilor parţiale pentru funcţia de primar în 50 de circumscripţii electorale și pentru consiliul local într-o circumscripție electorală, și solicită să comunice data la care intenționează să organizeze scrutinele electorale.

Sectorul 5 din București, municipiul Lugoj și orașul Turceni se numără printre localitățile în care Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru funcția de primar.

Conform AEP, chiar dacă legea prevede că trebuie organizate alegeri parțiale în 90 de zile de la vacantarea funcției, „neexercitarea prerogativelor Guvernului înăuntrul acestui termen nu atrage după sine sancțiunea decăderii din dreptul de a mai organiza alegerile locale parțiale peste acest termen, o dovadă de necontestat a acestui argument fiind organizarea alegerilor locale parțiale precedente”.

                                                                                                                    Adina Silav