7.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 11:20
No menu items!

Adrian Țuțuianu: Dacă vom fi sesizați, verificăm activitățile SRI referitoare la prezidențialele din 2009

spot_img

Comisia parlamentară pentru controlul SRI a decis ca, în cazul în care va fi sesizată în scris despre activitățile desfășurate de SRI cu privire la alegerile prezidențiale din 2009, să facă o analiză a tuturor informărilor și documentelor clasificate pe acest subiect, a anunțat, marți, președintele comisiei, Adrian Țuțuianu.

„Urmare a discuțiilor de ieri (luni – n.r.) din comisia specială de anchetă, am decis ca, în cazul în care vom fi sesizați în scris cu o solicitare care să privească activitățile desfășurate de SRI în anul 2009, cu referire la alegerile prezidențiale, să procedăm la o analiză a tuturor informărilor care sunt documente clasificate pe acest subiect și să vedem în ce măsură aceste date și informații au relevanță pentru lucrările comisiei de anchetă privitoare la alegeri”, a precizat Țuțuianu.

Întrebat dacă membrii Comisiei SRI se vor sesiza și în privința afirmațiilor fostului șef al SRI George Maior, Țuțuianu a arătat că, în cazul în care va fi necesar, va cere și un raport de la SRI pe această temă.

„Domnul Maior a spus trei lucruri în cadrul audierilor de ieri: presiuni; că SRI a acționat în limitele legale și că a sesizat instituțiilor statului anumite nereguli legate de procesul electoral. Vom verifica exact ce s-a întâmplat în anul 2009 cu referire la procesul electoral. Toate sunt la SRI, evident că o să cerem și un raport și o să cerem și documente în măsura în care ele ne sunt necesare pentru a ne formula un punct de vedere”, a precizat Țuțuianu.

Președintele Comisiei pentru controlul SRI a mai spus că a solicitat Serviciului un raport complet despre atribuirea SII Analitycs firmei Siveco, în asociere cu Novatech Integrated Solution SRL.

„Am adresat o scrisoare conducerii SRI şi am cerut un raport complet privind procedura de achiziţie publică derulată de SRI prin care a fost adjudecat un contract de servicii informatice de către firma Siveco în asociere cu Novatech Integrated Solution SRL. Este vorba de contractul SII Analitycs, în valoare de 31,5 milioane de euro”, a adăugat Ţuţuianu.

El a arătat că membrii Comisiei SRI şi-au propus să verifice dacă această procedură de achiziţie s-a desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile legale, care a fost procedura de achiziţie utilizată şi criteriul de adjudecare a acestui contract.

Ţuţuianu arătat că solictarea Comisiei către SRI privind acest raport a pornit de la faptul că presa a scris pe acest subiect şi s-au făcut numeroase speculaţii pe această temă.

R.D.