15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:40
No menu items!

Adolescentul al cărui ficat ajunge la copila de 5 ani cu hepatită salvează și alte vieți

spot_img

Medicii au prelevat, sâmbătă, organele tânărului de 17 ani care va fi donator de ficat pentru fetiţa de 5 ani internată la Institutul Fundeni, diagnosticată cu Boala Wilson. Operaţia de prelevare a avut loc la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe. Inima va fi transplantată la Târgu Mureş, unei adolescente de 16 ani cu insuficienţă cardiacă, iar rinichii vor ajunge la Cluj.

Operaţia de prelevare a organelor de la donatorul în vârstă de 17 ani a început la ora 10.00. Primele prelevate au fost inima, ficatul şi rinichii, apoi, la final, fragmentele de os.

„Suntem trei membri, eu sunt medic specialist, mai am două colege rezidente de an mare, mergem să prelevăm ţesut osos, mai exact un segment de femur, pe care o să-l folosim probabil la un pacient cu o patologie tumorală, unde practic o să înlocuim segmentul afectat de tumoră. Pacientul a fost internat la Colentina, i s-a făcut o biopsie, ştim sigur ce are, care este patologia, îl pregătim în vederea transplantului osos, faţă de celelalte transplanturi noi avem avantajul că putem să stocăm ceea ce prelevăm la minus 80 de grade, până la 5 ani”, a explicat pentru News.ro medicul Stefan Ciumeica de la Spitalul Colentina din Capitală.

„Noi suntem obişnuiţi cu astfel de situaţii mai complicate, tragice de multe ori, dar este mare lucru că se reuşeşte totuşi salvarea unui copil”, a declarat medicul, referitor la situaţia fetiţei de 5 ani internată la Fundeni cu Boala Wilson.

Donatorul este un băiat de 17 ani din Sfântu Gheorghe care a intrat în moarte cerebrală după ce a suferit un traumatism toracic.

Operaţia de transplant hepatic va avea loc la Centrul de Transplant Hepatic Fundeni, cel mai probabil începând cu ora 16.00. În sala de operaţie vor fi echipe atât de la Spitalul Clinic Fundeni, cât şi de la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

În cursul zilei de vineri, responsabilii din Ministerul Sănătăţii au anunţat că fetiţa de 5 ani cu hepatită severă internată la Spitalul „Grigore Alexandrescu” a fost transferată la Institutul Clinic Fundeni pentru efectuarea transplantului hepatic. Aceştia au precizat că fetiţa este în stare gravă, dar stabilă, specifică pacienţilor cu insuficienţă hepatică, având şi alte comorbidităţi. 

Raluca Dan