20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 16:11
No menu items!

Administratora unui bloc din București, ucisă de un locatar cu 25 de lovituri de cuțit. Ea i-a cerut să semneze pentru apometre, iar bărbatul a crezut că vrea să-i fure casa

spot_img

Femeia în vârstă de 55 de ani, administratora unui bloc din București, a fost ucisă joi de vecinul ei, un bărbat de 57 de ani, cu 25 de lovituri de cuțit, potrivit autopsiei. Bărbatul a fost reținut vineri, informează Agerpres.

Bărbatul care a ucis-o pe administratoarea unui bloc din Sectorul 2 și-a explicat gestul tragic: credea că femeia voia să-i ia casa. Aceasta i-ar fi cerut să semneze un contract pentru instalarea apometrelor, iar bărbatul a înțeles greșit acest lucru. Crima s-a petrecut în biroul acesteia, iar vecinii au încercat să o salveze, însă individul nu a putut fi oprit.

Bărbatul în vârstă de 57 de ani din Bucureşti a fost reţinut, vineri, fiind cercetat pentru omor. De aemenea, fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile, informează Parchetul.

Anchetatorii notează că, în ziua de joi, în jurul orei 19:15, pe fondul unei situaţii conflictuale anterioare, inculpatul s-a înarmat cu un cuţit, s-a deplasat în camera administraţiei blocului în care locuia, situat în municipiul Bucureşti, Sector 2, şi i-a aplicat victimei (administratora în vârstă de 55 de ani a imobilului) multiple lovituri de cuţit în zona toraco-abdominală şi în zona braţelor, provocându-i numeroase plăgi care au dus la deces.

„Unul din cei doi martori oculari a apelat numărul de urgenţă 112, iar echipajele medicale sosite la faţa locului au constatat decesul victimei. Inculpatul a fost depistat în imobil, având asupra sa cuţitul cu care săvârşise fapta. Trupul victimei a fost transportat la Institutul Naţional de Medicină Legală ‘Mina Minovici’, iar autopsia efectuată în dimineaţa de vineri a relevat peste 25 de plăgi produse prin lovire cu cuţitul. Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore”, transmite Parchetul.

D.Constantin