Adio, dar rămân cu tine. Becali, folosit de Antonescu pentru a racola în PNL membri ai PP-DD

Gonit din PNL după ce  Crin Antonescu l-a făcut parlamentar punându-l  pe  listele  USL de candidați,  Gigi Becali, latifundiarul din Pipera, rămâne însă unul din pionii de bază ai liderului PNL.

Potrivit unor  surse liberale,  fondatorul PNG-CD  a avut la începutul acestei săptămâni, o  discuție de taină cu  Antonescu în biroul acestuia din urmă de la Senat. Antonescu privește în viitor și vrea să fie  pregătit în cazul în care PSD va defecta  și va  rupe USL. Conștient că proprii săi colegi de partid îi  vor face zile negre, dacă nu va reuși să păstreze PNL la guvernare și în cazul despărțirii de PSD, Antonescu vrea să consolideze ponderea parlamentară a propriei sale formațiuni printr-o politică  dublă de racolări. Dacă în PNL vor mai fi primiți în viitorul apropiat câțiva  parlamentari democrat-liberali, lui Becali i s-a dat sarcina să încerce atragerea unor parlamantari PP-DD în PNG.

Potrivit surselor citate,  Antonescu nu vrea  să-și irite  aliații din PC  prin  atragerea direct în PNL a unor  parlamentari ai partidului lui Dan Diaconescu. Conservatorii au  dus în ultima  vreme o campanie  agresivă de recrutare de noi parlamnetari din zona PP-DD cu scopul  consolidării propiilor grupuri parlamntare de la Camera Deputaților și Senat. Tentativele conservatorilor  s-au soldat cu câteva  racolări, iar cei din PC au tendința să considere PP-DD zona  lor exclusivă de recrutare de noi colegi.

Tocmai pentru a nu zgândări orgoliile  oamenilor lui Dan Voiculescu, liderul liberal a apelat la Gigi Becali.  Potrivit  surselor citate,  patronul Stelei este  popular printre parlamentarii  PP-DD și are șanse mai mari să-i convingă să i se alăture în PNG. De altfel, în trecut,  Dan Diaconescu  l-a ofertat  pe Becali să candideze pe listele PP-DD de candidați la Parlament, dar Becali a preferat  să nu mai facă experimente  și să meargă la sigur cu PNL.

Chiar dacă Becali ar fi dorit mai degrabă o fuziune a PNG cu PNL,   propunerea lui Antonescu ce presupune o viitoare implicare a sa în jocurile guvernamentale pare a-i fi surâs.  Finanțatorul echipei Steaua și-a luat angajamentul că va reuși să strângă, până în 2014,  în jur de 20 de parlamentari din „turma” lui Dan Diaconescu, pentru a putea   conta astfel  în jocurile pe care liberalii intenționează să le facă atunci când se va pune problema unei noi majorități în legislativ.

Valeriu Motoc

NICIUN COMENTARIU