15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 16:47
No menu items!

Voiculescu PUBLICĂ ”propunerea făcută lui Cîțu și Iohannis privind vaccinarea, care ar fi putut salva mii de vieți”. CNCAV a favorizat centrele esențialilor

spot_img

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu a publicat, joi, pe pagina sa de Facebook,  propunerea făcută în scris premierului Florin Cîțu și președintelui Iohannis, cu privire la prioritizarea vaccinării pentru categoriile vulnerabile. ”Propunerea aceasta ar fi putut salva mii de vieți dacă i s-ar fi dat curs”. ”CNCAV a favorizat centrele închise destinate ”esențialilor”, dar neaccesibile publicului”, a scris Voiculescu.

În contextul izbucnirii celui de-al patrulea val al pandemiei, fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu face bilanțul deceselor cauzate de Covid-19, din ianuarie și până în prezent, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 

Politicianul amintește de peroada în care, din poziția sa de ministru al Sănătății a încercat, fără succes, să le dea întâietate pentru vaccinare celor vulnerabili, dar în schimb, CNCAV a favorizat ”esențialii” din armată, SRI, STS. 

Voiculescu deschide cutia Pandorei și, fără menajamente, în dulcele stil contemporan cu care ne-a obișnuit de când a fost demis, îi acuză pe Iohannis și Cîțu că ar fi ignorat propunerea făcută de el, în ianuarie, cu privire la prioritizarea vaccinării.

”În primele zile din ianuarie le-am propus celor doi ca prioritatea zero să fie vaccinarea celor bătrâni (cei peste 60 de ani) și a celor bolnavi (cei cu comorbidități).

Pentru că România dispunea în acele luni de puține doze de vaccin, am propus prioritizarea celor două categorii și întârzierea vaccinării “esențialilor” până în luna martie”, scrie Voiculescu pe pagina de Facebook.

Documentul transmis către premier în data de 14.01.2021 îl las în primul comentariu.

Același document a fost prezentat președintelui, în prezența premierului și a tuturor celor invitați de președinte la discuție, câteva zile mai târziu.

Inițial am încercat să rezolv intern, fără scandaluri publice care uneori ajung să facă mai rău – şi o vreme am fost convins că voi reuşi să obțin ceva atât de firesc şi necesar.

Nu s-a întâmplat, iar în 27 ianuarie am criticat şi public, în conferință de presă, faptul că nu au fost prioritizați doar cei care trebuie: bãtrânii, bolnavii.

Propunerile mele de a-i prioritiza pe cei cu adevărat vulnerabili şi de modificare a unei Hotărâri de Guvern deja existente au fost respinse”, a scris fostul ministru.

Ce spune Voiculescu despre  favoritismele făcute de CNCAV, sunt chestiuni peremptorii.

Să ne amintim de cazul centrului de vaccinare de la Lehliu, unde au avut acces doar angajații MApN care desfășurau misiuni în străinătate, și cei ai unui serviciu secret, iar oamenii de rând, care ar fi avut nevoie mai mare de vaccin, nu erau primiți în acel loc.

”În practică, lucrurile au stat chiar mai rău – alocările CNCAV au favorizat centrele închise destinate “esențialor” (armată, sri, sts etc.), dar neaccesibile publicului, inclusiv bătrânilor și bolnavilor.

De ce? Nu erau bătrânii și bolnavii pentru domnii Iohannis și Cîțu o prioritate? Erau mai importanți “esențialii”? Nu știu”, a mai adăugat Vlad Voiculescu.

Într-adevăr, datele cu privire la numărul total al morților cauzate de Covid-19, sunt îngrijorătoare, mai ales că majoritatea celor decedați erau persoane nevaccinate și vulnerabile.

”Ce știu este că astăzi lucrurile arată așa: 94,5% din decese sunt din rândul celor bolnavi (cei cu comorbidități), 85.8% din decese sunt din rândul celor bătrâni (persoane peste 60 ani). Iar din totalul celor decedați, 92% nu fuseseră vaccinați”, scrie politicianul PLUS.

Postarea lui Voiculescu se încheie într-o manieră trist de sinceră, poate chiar denigratoare la adresa celor din fruntea țării și prezintă desfășurarea lucrurilor și raporturile din politică.

”Am vorbit atunci pe șleau despre nevoia de a-i proteja pe cei mai vulnerabili dar și despre nevoia transparenței alocării vaccinurilor.

Șocantă pentru mine atunci a fost liniștea ce s-a așternut în sală.

La fel ca la toate celelalte discuții cu președintele, nimeni dintre cei prezenți nu a îndrăznit să crâcnească.

Răspunsul președintelui a venit sec: “este decizia premierului”.

Decizia premierului o cunoaștem deja: au fost prioritizați “esențialii”, nu bătrânii, nu bolnavii, iar când Ministerul Sănătății a devoalat dimensiunea problemei publicând datele privind alocarea vaccinurilor, a trimis Corpul de Control și cei deranjați au orchestrat o campanie media de defăimare împotriva echipei mele”, a încheiat fostul ministru al Sănătății.

Poate nu ar fi stricat ca Voiculescu să fi fost la fel de vocal și să facă toate aceste dezvăluiri la vremea potrivită.

Dar, sigur că atunci stătea pe scaunul cald de ministru al Sănătății și ca nu cumva să-și piardă locul era, și el, la fel de subordonat ca cei pe care îi descrie astăzi.

Lorena Luchian