12.6 C
București
joi, 25 aprilie 2024 - 11:33
No menu items!

Acuzații grave. Moscova ar plăti familiile ruse pentru a adopta copii ucraineni. 1.000 de minori ar fi fost duși deja ilegal în Rusia

spot_img

Autorităţile ruse au transferat peste 1.000 de copii ucraineni în Rusia pentru a fi daţi spre adopţie unor familii de ruşi, potrivit unui raport al Institutul pentru Studiul Războiului din SUA. Cei care adoptă copii din Ucraina primesc și bani pentru acest lucru.

Experţii ISW spun că au avut acces la o postare a guvernului de la Moscova, care între timp a fost eliminată, în care era menţionat un program de adopţii pentru minorii ucraineni, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Potrivit ISW, mesajul fusese postat de serviciile pentru problemele minorilor din regiunea rusă Krasnodar, care comunicase despre un program în cadrul căruia autorităţile ruse au transferat peste 1.000 de copii din Mariupol (sud-estul Ucrainei) în diferite zone din Federaţia Rusă precum Tiumeni, Irkuţk, Kemer şi ţinutul Altai, unde au fost adoptaţi de familii de ruşi. Acuzații similare au venit și din partea guvernului ucrainean.

„Rusia continuă să răpească copii de pe teritoriul ucrainean şi să aranjeze adopţia lor ilegală de către cetăţeni ruşi”, a declarat într-un comunicat Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei.

Peste 300 de copii ucraineni se află în „instituţii specializate” din regiunea Krasnodar, a susţinut ministerul.

Aceste acţiuni ale Rusiei constituie o „încălcare gravă a Convenţiei de la Geneva” privind protecţia civililor în timpul războiului şi a convenţiei ONU asupra drepturilor copiilor, a acuzat ministerul ucrainean.

„Toţi copiii ucraineni transferaţi ilegal pe teritoriul rus trebuie să fie restituiţi părinţilor lor sau tutorilor lor legali”, a mai subliniat acesta.

De la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei, în februarie, Kievul acuză Moscova că îi forţează pe ucrainenii şi în special pe copiii din zonele ocupate de trupele ruse să se refugieze mai degrabă în Rusia decât spre alte regiuni ale Ucrainei, o politică pe care autorităţile ucrainene o compară cu „deportările”.

Mai multe familii din Mariupol au povestit AFP că au fost obligate să se refugieze în Rusia împotriva voinţei lor, pentru a fugi din calea luptelor.

                                                                                                                   Adina Silav