9.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 0:23
No menu items!

Acuzații de corupție în partidul cancelarului german Angela Merkel

spot_img
  • Vlad Drăghicescu
    (corespondență specială)

Deputatul german Georg Nüsslein, membru al Uniunii Creștin-Sociale (filiala din Bavaria a Uniunii Creștin-Democrate, partid din care face parte cancelarul Angela Merkel), și-a anunțat retragerea din viața politică.

Confruntat cu acuzații de corupție, politicianul în vârstă de 51 de ani va demisiona din funcția de vicepreședinte al grupului CDU/CSU din Bundestag și nu va candida pentru un nou mandat în alegerile din septembrie pentru Bundestag. Nüsslein, specialist în politici de sănătate al partidului său, Uniunea Creștin-Socială, nu este singurul deputat conservator german suspectat de practici incorecte în timpul pandemiei.

”Ancheta care mă vizează este o povară grea pentru familia mea și pentru partidul meu, pe care l-am reprezentat în Bundestag cu angajament personal deplin timp de aproape 20 de ani”, a transmis Nüsslein.

Gero Himmelsbach, avocatul lui Nüsslein, a explicat că acesta a stabilit contacte între agențiile federale de achiziții și potențiali contractori. Pentru această activitate, scrie presa, firma de consultanță a politicianului german (Tectum Holding) a primit un comision de 660.000 de euro care nu a fost impozitat.

Nüsslein a respins ca nejustificate acuzațiile ce i se aduc, denunțând totodată ”aplicarea prezumției de vinovăție” în cazul său. Dată fiind ”aparenta complexitate a cauzei”, nu este limpede când va putea politicianul german oferi ”detalii” despre acest caz, a precizat apărătorul lui Nüsslein.

Săptămâna trecută, Bundestagul (camera inferioară a Parlamentului german) a ridicat imunitatea politicianului CSU, cercetat între altele în legătură cu suspiciunea inițială de luare de mită și corupție, într-un dosar privind achiziționarea de măști de protecție.

În recomandarea de rezoluție adoptată în unanimitate de Bundestag este aprobată punerea în executare a ordinelor judiciare de percheziție și sechestru. Parchetul din München a confirmat că au fost ”căutate probe în treisprezece locuri” (între care biroul de deputat al lui Nüsslein, locuința din Berlin și un birou din Bavaria aparținând acestuia).

Încă nu este clar cât va dura evaluarea documentelor confiscate, a declarat procurorul șef Klaus Ruhland. Pe lângă Nüsslein, există un al doilea acuzat în dosar, a cărui identitate nu este cunoscută.

În primăvara anului trecut, în contextul pandemiei de coronavirus, spitalele, cabinetele medicale și căminele de vârstnici din Germania aveau urgent nevoie de măști tip FFP2 și alte măști chirurgicale. Situația tensionată de pe piață a determinat statul să achiziționeze măști la prețuri enorme. De pildă, landurile Bavaria și Renania de Nord-Westfalia au plătit companiei Emix din Elveția circa 9-10 euro / mască.   

Afaceri dubioase cu măști se pare că ar fi întreprins și deputatul creștin-democrat Nikolas Löbel. Anul trecut, acesta a primit un comision în valoare de 250.000 de euro după ce a intermediat livrarea de măști FFP2 către un azil de vârstnici și administratorul mai multor spitale. În dialog cu publicația ”Spiegel”, Löbel a afirmat că generosul comision respectă ”mersul pieței”, dar a admis că a acționat ”într-o manieră insensibilă”.

Mai puțin sensibili s-au arătat colegii săi din CDU după ce acesta a semnalizat că nu are de gând să renunțe la mandatul de deputat. Ministrul federal al Apărării și fosta lideră a Uniunii Creștin-Democrate, Annegret Kramp-Karrenbauer, i-a solicitat politicianului în vârstă de 34 de ani să părăsească ”neîntârziat” Bundestagul.

Duminică, Löbel și-a anunțat demisia din grupul parlamentar CDU/CSU, subliniind importanța ”prevenirii pagubelor suplimentare pe care le-ar putea suferi partidul, grupul parlamentar și colegii”.

Suspiciunile planând asupra lui Nüsslein și Löbel apar cu mai puțin de o săptămână înaintea alegerilor din landurile Baden-Württemberg și Renania-Palatinat. Pe de altă parte, acuzațiile aduse celor doi foști deputați sunt de natură a hrăni clișeele mai vechi despre ”apropierea nesănătoasă” a politicienilor Uniunii de mediul de afaceri.