11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 22:40
No menu items!

Actriță celebră la Hollywood a mers în Grecia pentru a susține cauza migranților

spot_img

Actrița Angelina Jolie, în calitatea sa de emisar al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați, a vizitat miercuri portul Pireu, din apropiere de Atena, unde s-a întâlnit cu peste 4.000 de refugiați.

Cu părul prins în coadă, îmbrăcată în pantaloni și cu un tricou, vedeta și-a făcut apariția în portul grecesc la ora 10:00 GMT, însoțită de oficiali ai Comisariatului ONU pentru Refugiați și înconjurată de reprezentanți ai presei. 

Actrița a stat de vorbă aproximativ 30 de minute cu reprezentanți ai ONU și cu câțiva refugiați sirieni și irakieni într-o clădire a portului. 

La plecarea vedetei, în pofida măsurilor de precauție luate de anturajul său, câteva zeci de jurnaliști, cameramani și fotoreporteri au forțat cordonul de securitate instalat de poliție pentru a ajunge la actriță. Aceasta a refuzat să discute cu presa și s-a îndreptat spre mașina cu care a venit. 

„Sper că prezența Angelinei Jolie va duce la deschiderea graniței. Se face deja o lună de când am ajuns în Grecia și doresc să trec frontiera și să merg în Germania”, a declarat pentru AFP unul dintre refugiați, Bichal, un sirian în vârstă de 23 de ani, originar din Alep. 

Macedonia, țară vecină cu Grecia, și-a închis frontiera la 7 martie, decizie ce a dus la blocarea a mii de refugiați în Grecia. 

Înainte de a sosi la Atena Angelina Jolie a fost în Liban unde a vizitat tabăra de refugiați de la Bekaa. Presa elenă a publicat speculații conform cărora actrița se va duce joi la frontiera cu Macedonia, informație care nu a fost confirmată oficial. 

Mai multe celebrități, implicate în activități umanitare, au vizitat în ultima perioadă de timp taberele de refugiați din Grecia, în special pe cele din insula Lesbos, printre care actrița americană Susan Sarandon, la sfârșitul lunii decembrie, și artistul disident chinez Ai Weiwei. Actrița britanică Vanessa Redgrave a vizitat la începutul lunii ianuarie centrul de primire a refugiaților Eleonas, din Atena, la fel ca și președintele Comitetului Olimpic Internațional, Thomas Bach.