11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 18:20
No menu items!

Act normativ: Agricultorii loviți de calamități, scutiți de impozit

spot_img

Autoritățile au propus unele măsuri de sprijin pentru agricultorii care au înregistrat pierderi din cauza unor calamități

dunare-inundatii

Agricultorii care au înregistrat pagube anul trecut din cauza fenomenelor meteorologice ar putea beneficia de anularea impozitului pe venit datorat pentru 2013, proporţional cu gradul de calamitate al producţiei agricole, dacă acesta este de peste 30% şi impozitul se calculează pe norme de venit.

Propunerea face parte dintr-un proiect de act normativ publicat de Ministerul Finanțelor Publice (MFP). Potrivit documentului, impozitul pe venitul din activităţi agricole datorat pentru anul fiscal 2013 de contribuabilii care au desfăşurat activităţi agricole, individual sau în asociere, se va anula dacă a fost stabilit pe bază de norme de venit, iar producţia a fost afectată în proporţie de peste 30%, cu acte doveditoare, nefiind încheiată o poliţă de asigurare aferentă.

Gradul de calamitate se dovedeşte cu documentul emis de autoritatea competentă. Impactul bugetar estimat pentru această scutire acordată agricultorilor este de 5,22 milioane lei în acest an.

Agricultorii au consemnat anul trecut pierderi de venit ca urmare a pagubelor produse de fenomenele meteo extreme, ceea ce a generat un impact fiscal negativ pentru cei care au avut venitul stabilit pe bază de normă de venit.

C.C.