6.5 C
București
sâmbătă, 9 noiembrie 2024 - 4:58
No menu items!

Acord după luni de negocieri: Pfizer reduce numărul de vaccinuri anti-COVID în schimbul unei taxe speciale

spot_img

Comisia Europeană și producătorii de medicamente Pfizer și BioNTech au ajuns, vineri, la un acord privind modificarea contractului de furnizare a vaccinurilor anti-COVID, în contextul în care UE vrea să reducă numărul dozelor comandate.

Acordul vine după luni întregi de negocieri și pe fondul presiunilor exercitate asupra Bruxellesului de guvernele statelor membre, care au cerut modificare contractului din cauza excesului global de doze de vaccin.

„Astăzi, Comisia Europeană, acționând împreună cu statele membre ale UE și în numele acestora prin intermediul Autorității pentru Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară (HERA), precum și cu dezvoltatorii de vaccinuri, BioNTech-Pfizer, au ajuns la un acord pentru a răspunde mai bine evaluării de către statele membre a nevoilor în continuă evoluție în materie de vaccinuri împotriva COVID-19. Modificarea contractului existent de furnizare a vaccinurilor ține seama de îmbunătățirea situației epidemiologice, continuând, în același timp, să asigure accesul la cea mai recentă versiune disponibilă a vaccinului, în cazul în care în viitor vor apărea variante îngrijorătoare de COVID-19”, a transmis Comisia Europeană.

Ce prevede acordul:

-o reducere a cantității de doze achiziționate de statele membre în temeiul contractului. În urma plății unei taxe, dozele contractate inițial vor fi convertite în comenzi opționale;

-o prelungire a perioadei de timp în care statele membre vor putea prelua vaccinurile – până la 4 ani de acum înainte;

-posibilitatea de a continua să aibă acces la doze suplimentare până la volumul contractat inițial până la sfârșitul contractului, pentru a răspunde nevoilor, în cazul în care numărul cazurilor crește și situația epidemiologică se deteriorează;

-accesul continuu la vaccinuri adaptate la noile variante de îndată ce autoritățile de reglementare le autorizează.

O sursă a declarat pentru Reuters că modificarea contractului prevede reducerea cu aproximativ o treime a numărul dozelor de vaccin pe care UE trebuie să le cumpere. 

Comisia, statele membre și BioNTech-Pfizer au semnat anterior modificări ale contractului care au adaptat calendarele de livrare la nevoile statelor membre și au instituit un spațiu de depozitare central sporind capacitatea de stocare a statelor membre.

Contractul inițial, semnat în mai 2021, prevedea ca UE să cumpere 900 de milioane de doze de la Pfizer/BioNTech în 2022 și anul acesta, cu o opțiune pentru încă 900 de milioane, până la sfârșitul anului 2023.

Aproximativ jumătate din primele 900 de milioane de doze din acel contract nu au fost încă livrate, deoarece cererea a scăzut anul trecut, iar UE nu și-a exercitat opțiunea suplimentară.

 

                                                                                                              Adina Silav