8 C
București
luni, 18 octombrie 2021 - 5:43

Accident pe A2: Autocar din Ucraina răsturnat, doi morți și doi răniți grav

spot_img

 ACCIDENT

Un autocar ucrainean în care se aflau cel puțin 30 de persoane s-a răsturnat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică pe Autostrada Soarelui, în județul Călărași, pe sensul de mers spre București. Două persoane și-au pierdut viața, iar alte două au suferit leziuni severe.

Accidentul a avut loc în jurul orei 02.20, ulterior au fost aduse 15 mașini de intervenție.

Mai mulți pasageri au suferit leziuni și au fost aduși la spitale din Capitală, dar unii nu au necesitat internare.

”Inițial, au venit vreo 11 accidentați și în momentul de față un băiat de 15 ani a fost operat la chirurgie plastică pentru niște plăgi pe corp și altul la neurochirurgie, cu un traumatism de coloană cervicală. O parte dintre ceilalți 9 vor pleca, nu necesită internare, dar nu a sosit încă ambasada să îi preia”, a afirmat duminică, dr. Florin Bica, de la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni.

Doi dintre răniții grav se află însă la Spitalul Floreasca, potrivit Agerpres.

”Sunt opt internați, dintre care doi cu leziuni severe. Unul e lovit la cap, iar celălalt e cu o amputație de braț. E posibil ca în zilele următoare ceilalți șase, cu leziuni mai ușoare, să fie externați zilele următoare”, a afirmat dr Cristian Pandrea, de la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

Traficul a fost reluat pe A2 în condiții normale după 9.30. Accidentul a avut loc la km. 53+700. În timpul intervenției, circulația a fost deviată deviată de la km. 64 (nodul rutier Lehliu) pe DN3, spre București.

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat că una dintre cele două persoane decedate este o fată de 17 ani. La bordul autocarului se aflau și copii.