Accident în care a fost implicată o ambulanţă, pe DN 7: O persoană a murit şi alte două au fost rănite

ambulanta

O pacientă aflată într-o ambulanţă care a fost implicată într-un accident produs, miercuri după-amiază, pe DN 7, în judeţul Vâlcea, a murit, urmând ca necropsia să stabilească dacă femeia, care avea 56 de ani, a murit în urma impactului sau din cauza bolii de care suferea.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, Alina Teodorescu, pacienta aflată în ambulanţa implicată în accidentul produs în localitatea vâlceană Goleşti a decedat.

Deocamdată, nu se ştie dacă femeia, în vârstă de 56 de ani, a murit din cauza accidentului sau ca urmare a bolii de care suferea, urmând ca medicii legişti să stabilească, în urma necropsiei, cauza morţii.

Poliţiştii rutieri au stabilit că accidentul în care a fost implicată ambulanţa s-a produs în condiţiile în care şoferul unui autoturism care circula dinspre Râmnicu Vâlcea către Piteşti a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu autoutilitara.

În accident au fost răniţi şoferul ambulanţei şi asistenta medicală, aceştia urmând să fie transportaţi la spital.

Accidentul a avut loc, miercuri după-amiază, pe DN 7, în localitatea Goleşti, judeţul Vâlcea, după ce o ambulanţă în care se aflau şoferul, o asistentă medicală şi un pacient s-a ciocnit cu un autoturism.

R.D.

NICIUN COMENTARIU