17.9 C
București
sâmbătă, 5 octombrie 2024 - 6:32
No menu items!

Accident groaznic pe Autostrada A1, între Deva și Orăștie. Trei morți și patru răniți grav

spot_img

Trei persoane au murit şi patru sunt rănite grav, în urma unui accident care a avut loc sâmbătă dimineaţa, pe Autostrada A1, între Deva şi Orăştie, în judeţul Hunedoara, transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Serviciul Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, trei persoane au murit şi patru sunt rănite în urma accidentului rutier produs pe A1, între Deva şi Orăştie.

„Din primele date ar fi trei decedaţi şi patru răniţi, dintre care doi grav. Echipajele sunt la caz”, a declarat, corespondentului Mediafax, Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara.

La faţa locului se află un echipaj SMURD şi două de la Ambulanţă. Din primele informaţii, se pare că impactul a fost între trei vehicule, potrivit ISU Hunedoara.

„Primele informaţii arată că în urma impactului dintre trei autoturisme, trei oameni au decedat iar alţi patru au fost răniţi. Dintre cele patru persoane rănite, se pare că una a suferit traumatisme severe iar alte 3 sunt rănite mai uşor şi conştiente. Accidentul s-a produs pe A1, la km 355, sensul de mers Deva -Simeria. Persoanele decedate şi rănitul grav sunt încarcerate”, a spus Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, a declarat că o maşină care circula pe contrasens, pe A1, din direcţia Şoimuş-Simeria, s-a ciocnit cu un autoturism şi o autoutilitară.

„În urma impactului a rezultat decesul a trei persoane aflate în autoturismul care a produs evenimentul rutier şi rănirea altor patru persoane. Se efectuează cercetarea la faţa locului”, a spus Bogdan Niţu. Potrivit acestuia, traficul pe Autostrada A1, între Deva şi Orăştie, este blocat, circulaţia fiind deviată pe Drumul Naţional 7.

Alex Militaru