15.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 16:14
No menu items!

UPDATE. VIDEO/FOTO. Accident grav la Sinești. Patru persoane au murit, iar cinci au fost rănite. Planul Roșu, activat

spot_img

UPDATE. În urma accidentului de la Sinești, 4 persoane au decedat, iar 5 au fost transportate la spital.

Un minor a fost transportat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București. 2 persoane transportate la Spitalul Municipal Urziceni. Alte 2 persoane la o unitate spitalicească din București.

Știrea inițială

Trei persoane și-au pierdut viața, iar alte șase au fost rănite, într-un accident care a avut loc, miercuri, în localitatea Sinești, pe E85.

Potrivit IGSU, în accidentul în care au fost implicate trei autoturisme, trei persoane au decedat (adulți), iar șase persoane, între care doi copii, primesc îngrijiri medicale la fața locului.

La fața locului au fost trimise de la nivelul ISU Ialomița: 1 autospecială de stingere cu modul de descarcerare, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD. De asemenea, de la nivelul județului Ialomița au fost alocate și 2 ambulanțe SAJ.

În sprijin acționează și ISU București-Ilfov cu 3 ambulanțe SMURD, dintre care una cu medic.

Pentru optimizarea acțiunii de răspuns a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul județului Ialomița.

                                                                                                                   Adina Silav