11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 21:39
No menu items!

Accident grav în Dolj. Doi oameni au murit și alți patru au fost răniți, după ce o autoutilitară s-a izbit de un camion oprit

spot_img

Două persoane au decedat, iar alte patru au ajuns la spital cu diferite leziuni, în urma unui accident produs marţi dimineaţă pe DN 56, în judeţul Dolj.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul s-a produs pe DN 56, în zona localității Basarabi.

Conducătorul unei autoutilitare înmatriculate în Bulgaria, în care se aflau 6 persoane, toate de cetățenie bulgară, a pierdut controlul direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autocamion staționat.

În urma impactului, 2 persoane, pasageri în autoutilitară, au murit, iar celelalte 4 au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Calafat.

Circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un singur sens de deplasare, traficul vehiculelor de mare tonaj fiind oprit. 

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul. 

La fața locului au intervenit și pompierii militari doljeni din cadrul Detașamentului de Pompieri Calafat, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje SAJ. 

                                                                                                                  Adina Silav