13.1 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 1:17
No menu items!

Accident de muncă produs la un șantier din Râmnicul Vâlcea

spot_img

pasaj tudor vladimirescu

Un angajat al companiei care execută lucrările la Pasajul Tudor Vladimirescu din Râmnicu Vâlcea a murit vineri dimineață după ce a căzut de la înălțime, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Alina Teodorescu.

„În jurul orei 9.30, un angajat al firmei care construiește Pasajul Tudor Vladimirescu, un bărbat de 52 de ani, care executa lucrări la grinzile de pe pod, a căzut de la înălțime și a decedat pe loc. O echipă se află pentru cercetări la fața locului împreună cu inspectorii de la ITM. Lucrările au fost oprite în acest moment”, a precizat Alina Teodorescu.

ITM Vâlcea a început investigațiile cu privire la respectarea normelor de securitate în muncă în cazul accidentului produs la șantierul de la Pasajul Tudor Vladimirescu.

„Este vorba de un sudor al unei companii din Timișoara care executa lucrări la înălțime. Din primele cercetări acesta debita fier beton sus, la cota de lucru a pasarelei. Nu a purtat centura de siguranță și a căzut de la șase metri. Din nefericire, în drum spre spital a decedat. Salariatul este din Râmnicu Vâlcea. În acest moment activitatea este oprită în șantier. Am luat documentațiile, fișele tehnologice, fișele de protecția muncii și cu siguranță vor fi aplicate sancțiuni”, a declarat inspectorul șef al ITM Vâlcea, Ion Nicolăescu.

Lucian Mera